Un film pe zi și viața capătă altă culoare. Timpul e cel mai scump ce am și cu drag ți-l ofer. Susține-mă pe Patreon sau Buy Me a Coffee ca să te bucur în continuare cu ce am mai bun. Pentru acum, găsești o selecție de cinci filme pe care le-am văzut recent și pe care ți le recomand cu sufletul deschis.
7 Prizonieri (2021)
Este al doilea lungmetraj cu suspans regizat de Alexandre Moratto după debutul său din 2018 cu Socrates. Produs de renumitul regizor brazilian Fernando Meirelles, cunoscut pentru filmele City of God și The Two Popes, și de Ramin Bahrani, care după o înțelegere cu Netflix a făcut ca acest film despre realitatea cutremurătoare a sclaviei moderne să aibă toate șansele de a fi candidatul Braziliei la Oscar pentru viitoarea ceremonie din 2022.
Mateus (Christian Malheiros) este un tânăr brazilian a cărui familie are nevoie bani. Astfel, acceptă o ofertă de muncă care îl forțează să plece la São Paulo. De îndată ce Mateus și cei trei colegi ai săi ajung la depozitul de vechituri condus de Luca (Rodrigo Santoro), își dau seama că au fost păcăliți. Se pare că slujba sinceră care i s-a oferit a fost o capcană pentru a-i face pe cei din pătura social-vulnerabilă să lucreze aproape gratuit.
Alexandre Moratto ne prezintă o poveste dură despre moralitate, în care bariera dintre bine și rău adesea dispare fiind constant compromisă de acțiunile necesare pentru a supraviețui opresiunii unui sistem corupt. Ambiguitatea deciziilor pe care trebuie să le ia Mateus evadând de după gratii îl schimbă ireversibil și ne oferă o perspectivă trează față de situația în care se află cu toții. Indiferent de ce parte a gratiilor dorm, toți cei șapte prizonieri sunt exploatați; nu există câștig în traficul de ființe umane, ci doar nedreptate, cruzime și o lipsă de speranță care se scurge rapid.
Ascuns pe Netflix.
Responsible Child (2019)
Din când în când, apare câte un film care îi cere societății să se uite la eșecurile sale. Ne testează viziunea, opiniile și judecățile prin explorarea nuanțată a sistemului de asistență socială incompatibil cu nevoile actuale. Scris de Sean Buckley și regizat de Nick Holt, „Copilul Responsabil” este unul dintre acele filme.
În Anglia și Țara Galilor, copiii, începând cu vârsta de 10 ani, pot fi judecați pentru crimă și tratați ca și cum ar fi adulți. Este una dintre cele mai fragede vârste de răspundere penală și a atras critici din partea Națiunilor Unite pentru încălcarea drepturilor copilului.
Bazat pe evenimente adevărate. Ray (Billy Barratt), în vârstă de 12 ani, și fratele său mai mare, Nathan (James Tarpey), care are 23 de ani, sunt acuzați că și-au ucis tatăl vitreg într-un atac frenetic cu cuțitul. Acțiunea începe cu procesul de judecată al lui Ray prezentând în paralel evenimentele care au dus la săvârșirea crimei.
Regizorul pune în centrul atenției sistemul de justiție din Marea Britanie și modul în care acesta se ocupă de delincvenții minori, dar în același timp, ne atrage atenția asupra sistemului de asistență socială ignorant la toate semnalele alarmante.
Filmul este o polemică tulburătoare realizată curat și simplu fără a încerca să pară mai mult decât este. Te face atent din primele clipe când îți arată perspectiva unui copil pomenit în fața unei judecăți dure, constrâns de realități crude. Intens, provocator și emoționant, o întâmplare controversată care îți rămâne în suflet.
Îl găsiți pe HBO.
Worth (2020)
„Care e prețul unei vieți?” Cu această întrebare începe Worth, o producție Netflix în roluri principale cu Michael Keaton, Amy Ryan și Stanley Tucci; toți trei cu nominalizări la Oscar.
În urma atacurilor din 2001 asupra World Trade Center și a Pentagonului, congresul îl numește pe renumitul avocat Kenneth Feinberg (Michael Keaton) să conducă Fondul de compensare a victimelor din 11 septembrie. Însărcinați cu alocarea de resurse financiare pentru victimele tragediei, Feinberg și șeful de operațiuni al firmei sale, Camille Biros (Amy Ryan), se confruntă cu sarcina imposibilă de a determina valoarea unei vieți pentru a ajuta familiile care au pierdut cel mai scump de pe lume. Cinismul lui Feinberg se transformă în compasiune pe măsură ce învață adevăratele costuri ale tragediei umane cunoscându-l pe Charles Wolf (Stanley Tucci), un lider oponent comunitar care suferă după moartea soției sale.
Un lucru despre care nu s-a vorbit prea mult, și anume această perspectivă a celor întâmplate, face filmul interesant. Abordarea regizorală este profund empatică prezentând suferința victimelor prin intermediul interviurilor fictive și a cadrelor largi care încearcă să sublinieze secundarul. O explozie de emoții ne paște la fiecare pas cu riscul de a deveni doar un portret melodramatic. Însă performanța castingului de top, în special cea a lui Michael Keaton, reușește să schimbe aceste emoții în gânduri și frământări clare. Pe de altă parte, bifurcarea în a povesti o dramă comunitară în paralel cu una personală duce filmul pe o pistă confuză și ne lasă frustrați, fără un răspuns satisfăcător. În două propoziții, filmul este o dramă subiectivă despre relativism, abordată prin lupta dintre cinism și omenie, dintre corporații gigantice și oameni simpli. O narațiune care nu răspunde direct la întrebări, ci mai degrabă stârnește și mai multe.
Evident, pe Netflix.
Il Divo (2008)
O dramă satirico-biografică semnată de Paolo Sorrentino, în frunte cu actorul Toni Servillo care îl joacă pe cel mai controversat politician al Italiei din secolul al XX-lea. Giulio Andreotti a fost de trei ori prim-ministru, de două ori ministru al apărării, o dată ministru de externe și tot de atâtea ori acuzat că ar fi avut legături cu mafia.
Andreotti este o figură enigmatică, impasibilă și rece, dar cu înclinație de a crea aforisme sardonice precum: „Puterea îi uzează pe cei care nu o au”. Paolo Sorrentino abordează subiectul într-un spirit similar, recunoscând poziția semnificativă a acestui politician din istoria italiană a secolului al XX-lea, dar prezentându-l asemenea unei caricaturi. Profunzimea prestației lui Toni Servillo ne denotă acest fapt prin chipul de piatră, prin umerii blocați, prin urechile lăsate în jos pentru a vedea omul chinuit, limitat și potențial periculos pe dedesubt. Un anumit tip de personalitate publică ce tânjește la acceptarea oamenilor și la puterea de a guverna, în timp ce, într-un fel, îi lipsește capacitatea fundamentală de a fi om.
Cu o afecțiune pentru filmarea de la sol și pentru cadrele încetinite, regizorul introduce personajele asemenea unui film cu pistolari. Prezentarea unei serii de crime mafiote în paralel cu paranoia, intrigile și comploturile politicienilor transmit de minune întreaga nebunie umană. Cu un simț cultivat al frumosului și cu o exagerare pur italiană, Sorrentino ne prezintă soarta fatală a unuia dintre cei mai de succes lideri ai țării sale, care într-un moment culminant al filmului – printre câteva piese de decor bine realizate – îl prezintă pe Andreotti într-un monolog confesional exploziv, în care explică de ce răul este necesar pentru a face bine.
Disponibil pe Hoopla.
In the Name of the Father (1993)
O dramă bazată pe fapte reale, nominalizată cu șapte Oscaruri, câștigătoare a Ursului de Aur. „În numele tatălui” expune în detalii dramatice nelegiuirea făcută de poliția britanică care, obsedată de a pedepsi bombardierii IRA, au profitat de probe slabe și au torturat prizonieri inocenți pentru a obține mărturisiri.
În seara zilei de 5 octombrie 1974, într-un pub din Guildford, Anglia, o bombă a IRA explodează ucigând cinci persoane. Pe măsură ce spiritele se încing, forțele de ordine sunt forțate să găsească cu orice preț vinovații. Gerry Conlon (Daniel Day-Lewis) și Paul Hill (John Lynch), o pereche de hippy sosiți recent la Londra din Belfast, devin țintele principale. Când tatăl lui Gerry, Giuseppe (Pete Postlethwaite), sosește din Irlanda pentru a-și ajuta fiul să obțină un avocat, este acuzat de implicare într-o rețea de sprijin IRA.
Pentru un film atât de încărcat din punct de vedere politic, Jim Sheridan reușește să atragă atenția asupra dramelor umane, mai degrabă decât asupra tapiserii istorice în care sunt țesute viețile acestora. Este imposibil să pierdem din vedere mușamalizarea poliției sau opiniile ocazionale ale IRA cu privire la ucidere, însă scopul filmului este să vedem fiecare eveniment din perspectiva modului în care acesta are impact asupra relației umane. Uneori, numai prin cea mai mare dintre tragedii și prin cele mai grave nedreptăți ființele umane învață să relaționeze sincer și deschis. Gerry și tatăl său, în numele căruia se duce lupta finală, doar după gratii devin cu adevărat o familie.
Disponibil pe HBO GO.
https://youtu.be/Ev5NdoeQg0M
Mulțumesc profund celor care în continuare susțin acest proiect: Alexandru Lebedev, Bogdan Bobînă, Dumitrița Szajczyk!
Dacă ești în căutarea mai multor filme similare, îți propun să vezi cinci filme care îți vor schimba viziunea față de lume și cinci filme care șochează prin diferențele de cultură.
Vizionare plăcută!
