Startul sărbătorilor de iarnă va fi dat tradițional pe 1 decembrie cu inaugurarea pomului de Crăciun din centrul Capitalei, la ora 17.15. Despre aceasta a anunțat astăzi, 25 noiembrie, edilul Capitalei, Ion Ceban, într-o conferință de presă.
„Vrem ca în acest an atmosfera din centrul capitalei să se conecteze cu toate sectoarele, dar și cu toate suburbiile. Astfel, vom decora bulevardul Ștefan cel Mare, scuarul Catedralei cu continuitate pe toate aleea Grigore Vieru până la Albișoara. De menționat că luminițele de sărbătoare se vor aprinde treptat, în funcție de evenimentele pe care le vom organiza”, a declarat Ion Ceban.
Cetățenii și oaspeții capitalei pot vizualiza adresele locațiilor din sectoare, unde vor fi amenajate zone pentru activitățile dedicate sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou.











