Încălcările depistate de către Promo-LEX la alegerile locale: „Un reprezentant PAS a intimidat observatorul nostru”

Foto:#diez

Nicolae Panfil, director de program în cadrul Programului Promo-LEX a menționat că la alegerile locale din 21 noiembrie au fost depistate mai multe încălcări, printre care și intimidarea din partea PAS a unui observator Promo-LEX.

„În total, 18 semnalări au fost raportate de observatorii Promo-LEX, iar 14 s-au confirmat ca și încălcări.

Cu regret, constatăm o tendință de intimidare a observatorilor. Cel puțin două cazuri de intimidare au avut loc: la secția de votare din satul Călineşti – intimidări din partea PAS, iar a doua intimidare a fost telefonică. O doamnă deputată din partea PAS a avut o comunicare verbală agresivă cu observatorul nostru. Atunci când cineva te acostează și îți spune că nu îți faci lucrul, noi considerăm că este intimidare. Regret că astfel de situații încă au loc. Trebuie să înțeleg că rolul observatorilor este de observa, dar nu de a se implica”, spune Nicolae Panfil.

În mun. Bălți au fost patru echipe mobile care au acoperit cele 60 de secții de votare. Pe parcursul zilei votarea a fost eficientă și calmă, cel puțin așa spune Nicolae Panfil. La 18 secții au fost observate întârzieri minore.

Au mai fost depistate și trei cazuri de prezență a materialelor publicitare în Bălți, care promovau candidatul din partea BESC.

Reprezentanții Promo-LEX au menționat că alegerile sunt valabile în toate 15 localități, iar în șase dintre acestea va fi organizat și turul II.

Menționăm că la Bălți în turul II se va duela Marina Tauber și Nicolai Grigorișin.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente