Ploaia adesea ne bagă prin case și ne oferă cel mai scump lucru – timp pentru noi înșine. O atmosferă în care vrei să contempli, să citești, să privești sau să-ți ocupi timpul cu nimicuri. Și pentru că-i sfârșit de toamnă și aceste stări tot mai des ne bat în geam, vreau să vă propun cinci filme care o să vă aline sufletul pe vreme ploioasă.
La Vénus à la fourrure (2013)
Dacă vrei să mergi la teatru fără să ieși din casă, îți recomand să vizionezi acest film de Roman Polanski, în roluri principale cu soția acestuia – Emmanuelle Seigner – și cu Mathieu Amalric care-l joacă pe însuși Roman Polanski în tinerețe.
Dramaturgul Thomas Novachek (Mathieu Amalric) este pe cale să părăsească teatrul după o zi lungă de audiții nereușite pentru rolul principal feminin al noii sale piese pe care a adaptat-o după romanul din 1870 – „Venus în blană” de Leopold von Sacher-Masoch. Își urmează liniștit traiectoria până când o actriță, Wanda Jourdain (Emmanuelle Seigner), intră în teatru udă fleașcă de la furtuna de afară. Nu arată ca o actriță, iar numele ei nici măcar nu se găsește pe lista de audiții, dar în cele din urmă, cu multă insistență, îl face pe Novachek să citească cu ea un fragment din piesă. Spre consternarea lui Thomas, Vanda pare foarte familiarizată nu doar cu piesa, ci și cu detaliile intime din viața sa.
Acțiunea filmului are loc pe o scenă de teatru dezvăluind treptat caracterul personajelor din piesă și împletindu-le neobservabil cu „realitatea” celor care le joacă. O poveste perversă despre un regizor frustrat și obsedat de putere, care cade pradă fanteziilor sale secrete. Cu o cromatică puternică de emoții, atenție la detalii și sinceritate în privința slăbiciunilor sale, Polanski aplică pe pânză un tablou complex al femeii Babilonului înfățișând legat demonii seduși de dorință.
Disponibil în calitate bună pe iTunes sau gratuit pe FilmeHD.
Monsoon Wedding (2001)
Un Bollywood movie pe înțelesul tuturor! Adică un film din industria cinematografică din Bombay, cea mai mare din lume, cu producții ample de divertisment, în care personajele încep să cânte și să danseze în orice moment, în orice context, cu orice motiv. Într-adevăr, și aici există multe cântece și dansuri, dar totul reiese logic din acțiune, așa cum obișnuim noi mai mult.
E motiv de mare bucurie în familia Verma din Delhi, deoarece fiica lor, Aditi (Vasundhara Das), este pe cale să se căsătorească cu Hemant Rai (Parvin Dabas), care este stabilit în Houston, SUA. Lalit (Naseeruddin Shah), tatăl lui Aditi, este ocupat până peste cap de organizare, deoarece Dubey, responsabil de asta, rămâne cu mult în urma programului. Rudele ambelor familii vin din toate colțurile lumii la New Delhi în timpul sezonului musonilor pentru a participa la nuntă. Vor urma patru zile de organizări stângace, de petreceri de familie, de drame care vor pune în pericol finalul fericit al nunții și chiar o nouă poveste de dragoste. Și când toată lumea se va retrage pentru un somn atât de necesar, Aditi va avea parte de o vizită care îi va schimba viața pentru totdeauna.
O poveste plasată în clasa medie superioară a Indiei moderne, unde telecomunicațiile și stilul de viață occidental se amestecă cu vechile tradiții. O comedie romantică premiată cu Leul de Aur la Veneția, cu unul dintre cele mai mari box-office-uri în SUA pentru o producție străină și cu o regizoare bine de ținut minte când e vorba de un film indian, Mira Nair.
Accesibil pe iTunes.
Nuovo Cinema Paradiso (1988)
Cinema Paradiso de Giuseppe Tornatore are loc în Sicilia în ultimii ani înainte de apariția televiziunii. Are două personaje principale: bătrânul Alfredo (Philippe Noiret), care lucrează în cabina de proiecție, și tânărul Salvatore (Salvatore Cascio), care își face din cabina de proiecție un loc pe nume acasă. În timp ce „patronii” orășelului se aliniază cu fidelitate noapte de noapte pentru a cenzura filmele de sărutări și „scene sincere”, băiatul urmărește cu mirare cum Alfredo se luptă cu mașina năucită care aruncă imaginile de vis pe ecran. La început, Alfredo încearcă să-l alunge pe Salvatore, dar în cele din urmă, îi acceptă prezența în cabină și îl îndrăgește drept copilul său. Salvatore îl consideră cu siguranță pe bătrân tată, dar mai mult decât atât, filmele îi devin mamă.
O soartă de om care se revarsă în afara ecranului și te cuprinde în întregime asemenea unei frecvențe de bas profund care îți clatină dinții. Cu o mulțime de referințe din istoria cinemaului, filmul aduce lumină în viața depravată a lui Salvatore și a întregului orășel sicilian. O mulțime de romantisme sunt lansate în întunericul cinematografului: se pecetluiesc prietenii, se bea vin, se fumează, se alăptează, se calcă în picioarele, se aplaudă victorii, se fluieră și numai Dumnezeu știe cum ar reacționa această mulțime dacă li s-ar permite vreodată să vadă un sărut. Afectuos, dar nu stânjenitor, sentimental, dar nu siropos, Cinema Paradiso este genul de film care poate însenina o zi mohorâtă și poate aduce zâmbetul pe buzele celui mai taciturn individ. Ușoară, romantică și nostalgică, despre prietenie, copilărie, dragoste, durere, acceptare și maturizare, această fantezie este nuanțată cu suficient realism pentru a ne face să credem în magia ei chiar și atunci când realizăm că am rămas fără pământul de sub picioare. Un film dedicat celor care trăiesc cu filmul. Cel mai frumos cadou primit vreodată.
Disponibil pe iTunes, Prime Video sau gratuit pe FilmeHD.
Almost Famous (2000)
O comedie-dramă de aventură, un road movie semiautobiografic ce se bazează pe amintirile din adolescență ale regizorului Cameron Crowe, care a fost la vremea sa jurnalist de muzică, asociat al revistei Rolling Stone.
Almost Famous este povestea unui copil de 15 ani, deștept și terifiant de serios, care, prin noroc și stăpânire, este desemnat de revista Rolling Stone să facă profilul unei trupe rock în ascensiune, Stillwater. Revista habar n-are că a angajat un copil. Luându-și creionul și caietul ca pe niște talismane, sunând un critic veteran pentru a-i cere sfaturi, micul jurnalist se cufundă într-o aventură care îl va schimba odată și pentru totdeauna.
O peliculă despre lumea rockului, dar nu e un film rock, ci mai degrabă o poveste despre maturizare, în care un copil idealist vede realitățile lumii. Deși e martor al cruzimilor și trădărilor, totuși găsește în inima sa loc pentru speranță. Cu un casting zdrobitor de bun – Billy Crudup, Patrick Fugit, Kate Hudson, Frances McDormand și Philip Seymour Hoffman, Cameron Crowe (cu un Oscar pentru scenariu) –, ne oferă un spectacol plin de lumină, căldură, extaz și nostalgie. Șlefuind atent colțurile ascuțite ale durerii, ne întoarce în vremea primului sărut și cu adevărat a primei despărțiri de părinți.
Disponibil pe iTunes, Prime Video sau gratuit pe Gototub.
La science des rêves (2006)
Un film suprarealist și pretențios, în care hotarul dintre realitate și vis adesea dispare întru totul și te lasă să rătăcești prin imaginația lui Michel Gondry – un geniu care poate face artă din orice, dă-i câteva lucruri din casă și îți va face o animație, închide-l în baie și îți va face un videoclip, lasă-i câteva sunete și vor deveni muzică. E cunoscut pentru filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind și mai târziu pentru Be Kind Rewind. La science des rêves se strecoară însă printre ele ca ceva de nișă, adorat de unii și blamat de alții.
Stéphane (Gael García Bernal) are adesea probleme în a diferenția visele de realitate. Pentru el, isprăvile sale nocturne, în care joacă rolul gazdei unui talk-show TV numit „Stéphane TV”, sunt mai convingătoare decât rutina lui zilnică, în care e angajat la o companie care face calendare. Singurul lucru luminos din viața lui Stéphane este vecina lui de alături, Stéphanie (Charlotte Gainsbourg), o tânără liniștită care se împrietenește cu el. La început, ea pare să fie interesată de Stéphane, dar când acesta face primul pas, ea dă înapoi. Comportamentul lui ciudat – rătăcirea nud prin holul blocului strecurându-i un bilet sub ușă și furișându-se pe geamul ei oferindu-i brusc o cerere în căsătorie – este un motiv de îngrijorare, dar niciunul dintre aceste lucruri nu o sperie pe Stéphanie definitiv.
Abundența de imaginație și creativitate este uimitoare. Uneori atât de uimitoare încât uităm de poveste și suntem martorii unui dezechilibru clar între formă și conținut. Dar cu toate astea, când e vorba de un film Godry, pretențiile sunt mari la fel ca aspirațiile sale. În două cuvinte, „Arta viselor” este un film în care suprarealismul ia locul realismului și supranaturalul e mai mult decât natural.
Disponibil pe Prime Video sau gratis pe FilmeHD.
Mulțumesc profund celor care susțin acest proiect: Alexandru Lebedev, Bogdan Bobînă, Dumitrița Szajczyk!
Devino și tu membru pe Patreon sau hai la o cafea pe Buy Me a Coffee!
Iar dacă ploaia nu se va opri, îți recomand să te uiți și la aceste șapte filme inspiraționale pe care ai să le vezi dintr-o suflare.
Vizionare plăcută!