Procedurile de recunoaștere a actelor de studii, calificărilor și titlurilor științifice dintre Republica Moldova și Ucraina vor fi facilitate în baza unui nou Acord între cele două state. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi, 17 noiembrie, a guvernului.
Documentul va stabili tipurile actelor de studii, de la toate nivelurile de învățământ, care se recunosc reciproc – începând cu actele de studii din învățământul general și finalizând cu titlurile științifice.
Implementarea Acordului va contribui la promovarea mobilității academice și profesionale, va spori calitatea studiilor și pregătirea specialiștilor de înaltă calificare.
În aceiași ordine de idei, vor fi create oportunități pentru dezvoltarea contactelor inter-umane și stimularea cooperării între instituțiile de învățământ din ambele țări.
Documentul va înlocui Acordul privind recunoașterea actelor de studii semnat între Republica Moldova și Ucraina în anul 2001.