Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a menționat în cadrul unei conferințe de presă că transportatorii din Moldova vor dublarea sau chiar triplarea tarifelor pentru călători. Acesta a spus că nu va semna nicio majorare nejustificată.
„Transportatorii vor dublarea sau chiar triplarea tarifelor. Ei vor peste 1 leu per km (prețul acum este de 0,60-0,70 lei). Eu nu vor semna pentru nicio majorare. Tarife din pod și calcule nejustificate nu vor avea loc.
Îmi pare rău că ei șantajează oamenii cu stoparea transportului. Eu sunt pentru liberarea protestelor. Vor să protesteze, să o facă în limita legii, dar eu nu pot admite creșterea tarifelor până când nu avem toată informația prezentată”, a declarat Spînu.
Amintim că transportatorii din Moldova au anunțat proteste, din motiv că autoritățile nu vor să mărească tarifele pentru călători.
Conform reprezentanților Asociației Patronală a Operatorilor de Transport Auto, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a respins fără nici o justificare necesitatea restituirii accizelor la combustibil pentru transportatori și nu a venit cu instrumente de ordin financiar-fiscal sau administrativ de care dispune, care ar diminua din iminenta creștere a tarifului la serviciile de transport.