(video) Recomandări de la Mircea, fără spoilere: 10 scurtmetraje captivante de văzut pe HBO GO

202009081_1_RWD_1380

Scurtmetrajul este cartea de vizită a unui regizor. Din momentul în care a realizat cu succes un film scurt aclamat la festivaluri și îndrăgit de public, i se deschid ușile către o lume a producțiilor de anvergură. Acest lucru nu înseamnă că scurtmetrajul e un format inferior celorlalte, deși e destul de neglijat din cauza duratei sale și prezintă interes financiar doar când sunt în calup formând împreună un film lung, contribuția sa artistică e la fel de valoroasă ca a unui lungmetraj. Ne bucură cu un mesaj la fel de puternic, cu un impact emoțional considerabil și cu o poveste închegată, chiar dacă e o încercare mai mult pentru începători, regizorii consacrați continue să-l îmbrățișeze. Durata mai scurtă e de fapt un avantaj în mijlocul zilelor frenetice pe care le trăim. Deseori, m-am pomenit în criză de timp și am rămas plăcut surprins când le-am descoperit pe HBO GO. Astăzi, vreau să vă povestesc despre 10 dintre ele, acelea pe care le-am îndrăgit mai mult.

Everything Mattress/O saltea nouă (2018)

O comedie nebunatică regizată de Chase Joliet, în roluri cu Troy Blendell, Kristen Rozanski și Chase Joliet.

David (Troy) și Sarah (Kristen) au nevoie de o saltea. Aflați la vârsta a doua, pierduți total în lumea rutinei, plictisiți de relația lor și fără gust de viață, intră într-un magazin ca să cumpere o saltea, însă au parte de ceva cu mult mai mult.

O născocire îndrăzneață realizată superb, cu personaje bizare interpretate dibaci, cu o explozie de emoții, cu umor rafinat, pe alocuri obraznic și cu multă, multă ingeniozitate.

Link HBO.

IMDB

Dernière ligne droite/Faza finală (2020)

Dominique e în ultima lui zi de muncă înainte de pensionare. Este un examinator pentru carnetul de șofer și trebuie să o testeze pe Marion, cea care a picat de cinci ori. Totul pare să meargă strună până în clipa în care mașina lovește un pieton ce moare imediat. Acum au 20 de minute la dispoziție ca să ascundă cadavrul, să repare mașina, să găsească un alibi și să se întoarcă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

O comedie franceză despre ironia sorții și despre hohotele divinităților față de planurile pe care ni le facem. Se privește ușor, se râde tare și se uită imediat.

Link HBO.

UniFrance

Ruby (2018)

O comedie-dramă irlandeză, de Michael Creagh, despre dragoste, moarte și surprize bizare.

Doi bătrâni, Len (Charlie Bonner) și Ruby (Neilí Conroy), sărbătoresc aniversarea căsătoriei lor. Len are prostul obicei să-i ofere daruri ciudate și dubioase, însă Ruby speră din tot sufletul că măcar anul acesta va fi diferit și că el i-a pregătit ceva drăguț și normal.

Prima tentație este să-l definești drept un film frumos, dar este mai mult: profund, fermecător, bine condimentat, emoționant și foarte irlandez. Un film despre căsătorie și dragoste, despre jumătatea ta ca cea mai bună parte din tine. Un realism în forme poetice interpretat admirabil.

Link HBO.

HBO GO

David (2020)

Debutul promițător al actorului Zach Woods, în roluri principale cu Will Ferrell William Jackson Harper și Fred Hechinger.

Ziua de sâmbătă a unui terapeut (Ferrell) este întreruptă neașteptat de un bărbat (Harper) care suferă de depresie severă. Aflați în ședință, se pomenesc la fereastră cu fiul terapeutului (Hechinger). În acel moment, pacientul pe cale de suicid își dă seama că nu e singurul care are nevoie de ajutor.

Decorul filmului este intim și crud, combinat cu un sentiment de o putere copleșitoare emanată de cei trei bărbați în timp ce se ciocnesc și se împletesc unul cu celălalt la toate nivelurile emoționale. Fiecare se prezintă cu un caracter bine definit, cu un cuvânt forte de spus și cu o dreptate bine argumentată. „David” este o fuziune a comediei negre și a tensiunii dramatice, alimentate de un un simț al umorului neobișnuit și de un caz ce dă de gândit.

Link la film.

Chicago International Film Festival

Sticker/Eticheta (2019)

O comedie-dramă din Macedonia despre un tată iubitor, o birocrație cretină și un sistem corupt, cu 30 de premii și 73 de nominalizări.

Acest film relatează povestea unui tată care încearcă să ajungă la ziua de naștere a fiicei sale. Deși pare simplu, călătoria îi este plină de obstacole absurd de imaginat. Când se pare că nu mai sunt sorți de izbândă, dragostea pentru fiica sa găsește o cale.

Este mai mult decât o simplă distracție. Deși are o mulțime de momente care te vor face să râzi în hohote, filmul nu uită să exploreze tema paternității și a sistemului birocratic infect. O combinație delicată între umor negru, tandrețe, hiperbolă și critică dură.

Link la film.

Fotografie de Naum Doksevski

Kippa (2019)

O dramă socială bazată pe evenimente reale despre xenofobie, ignoranță și prietenie.

Oskar, în vârstă de 15 ani, e popular la noul lui liceu. Însă după ce colegii lui află că e evreu, e amenințat și batjocorit. În timp ce directorul ignoră rugămințile părinților, Oskar trebuie să găsească propriul lui mod prin care să facă față umilinței.

Este drama unui adolescent naiv care vede lumea prin ochelari roz până se ciocnește de ura oarbă a colegilor musulmani care își revarsă frustrările asupra lui în legătură cu conflictul palestino-israelian. O întâmplare actuală care te zguduie, te alarmează și te trezește la realitate.

Link la film.

IMDb

A Simple F*cking Gesture/Un gest simplu (2020)

O critică amuzantă și întunecată a societății moderne care ne demonstrează încă odată că nu există nimic mai important și mai nevinovat decât „eu”.

Cât sunt prinși în trafic, emoțiile dintre un soț și o soție escaladează când un alt șofer nu le mulțumește după ce s-a băgat în fața lor. Cei doi îl compară cu un simbol care reprezintă tot ce e în neregulă în lume și sunt terifiați când șoferul se oprește ca să-i confrunte.

Scurtmetrajul oferă o perspectivă veridică asupra problemelor cu care ne confruntăm zi de zi. Pe lângă ceea că o face într-un mod inedit de simplu și amuzant, reușește să oglindească ipocrizia omului modern.

Link HBO.

Disponibil și pe YouTube.

Hva er en kvinne?/Ce este o femeie? (2020)

Un film norvegian care pune în discuție o temă tot mai des abordată în ultima vreme și despre care se pare că nu știm mare lucru.

Când cineva îi cere unei femei transsexuale să iasă dintr-un vestiar pentru femei – pe ideea că te naști femeie, nu devii una – începe o discuție. Aceasta escaladează pe măsură ce din ce în ce mai mulți oameni intervin și fiecare are păreri diferite despre ce e o femeie.

Filmul este o dezbatere constructivă a ceea ce înseamnă de fapt să fii femeie. Deși la început crezi că iar vei auzi aceleași argumente răsuflate din partea ambelor tabere, urmărind atent, descoperi perspective noi, personaje la care nu te-ai fi gândit vreodată, vulnerabilitate și, cel mai important, omenie.

Link la film.

AMIFF

Onderhuids/Sub piele (2019)

O poveste profundă și dureroasă despre trădare, maturizare și găsirea de sine.

Filmul descrie întâmplarea lui Keesje, o tânără introvertită de 15 ani, care împreună cu prietenele ei se antrenează pentru o competiție de înot sincron, executând întoarceri ritmate în apă, în același ritm în care râd de celelalte fete din vestiar. Însă dincolo de suprafață, fierbe o rivalitate meschină. În scurt timp, Keesje se găsește înconjurată de intrigi și gelozie, iar zâmbetele forțate ale tinerelor atlete devin emblematice și tăioase.

Nevoia de apartenență la grup deseori ne duce pe o cale greșită, mai ales atunci când nu suntem bine formați. Keesje urmează un model stricat în speranța că se va integra cu succes, dar fără să-și dea seama, nimerește într-o capcană pe care singură și-a făurit-o. O poveste aproape de suflet, care descrie cu iscusință o experiență prin care trece aproape fiecare ființă umană.

Link HBO.

IMDb

Recrue/Rebelul (2019)

Un scurtmetraj cu numeroase premii, regizat de Pier-Phillippe Chevigny, inspirat din evenimente adevărate. Când mii de imigranți ilegali au inundat Canada venind din SUA în 2017, grupurile de dreapta din Quebec au trecut la atac.

Alex, în vârstă de șase ani, nu știe de miile de refugiați care intră ilegal în Canada. Însă când tatăl lui îl ia cu el într-o patrulă de justițiari, prin păduri, pentru a-i vâna pe imigranți, ceva din el îi spune să se răzvrătească.

Unghiurile joase ale camerei și urmărirea continuă subliniază punctul de vedere al tânărului Alex, inocent și detașat în timp ce observă tratamentul dur al adulților. Filmul explorează modul în care mințile tinere pot fi ușor corupte. Cu toate acestea, nota de grație finală a scurtmetrajului este una de speranță. În ciuda a tot ceea ce i s-a spus, băiatul critică clar ceea ce a văzut. Fiind un copil care încă nu a adoptat vreun mod fix de gândire, evenimentele la care este martor sunt evident rele.

Link HBO.

Disponibil și pe Vimeo.

Short of the Week

Vizionare plăcută!

Mulțumesc pentru susținere și încredere: Alexandru Lebedev, Bogdan Bobînă, Dumitrița Szajczyk!

Dacă vrei să contribui și tu încât să ai parte de mai multe recenzii și recomandări, susține această muncă cu minimum 2 $ pe Patreon sau cu o cafeluță pe Buy Me a Coffee.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente