Te plictisești acasă și nu știi ce să faci în acest weekend? Ți-am pregătit o listă din cinci filme interesante pe care să le privești la cinematograful Cineplex din Chișinău.
# ETERNII
Aceasta este saga celor cunoscuți ca Eternals, o rasă nemuritoare care a trăit cândva pe Pământ, modelându-i istoria și civilizațiile.
# ULTIMUL DUEL
Bazat pe evenimente reale, filmul analizează ipotezele cunoscute despre ultimul duel consimțit din Franța între Jean de Carrouges și Jacques Le Gris, doi prieteni care devin aprigi rivali. Carrouges e un cavaler respectat, reputat pentru curajul și priceperea pe câmpul de luptă. Le Gris este un nobil normand, faimos pentru inteligența și elocvența sa. Soția lui Carrouges, Marguerite, acuză că a fost agresată de Le Gris, acuzație pe acesta o neagă; ea insistă să facă publice detalii despre presupusa agresiune, ceea ce este văzut ca un act extrem de curaj și, totodată, de sfidare, care îi pune viața în pericol. Așa se ajunge la duel, o soluție crudă care le pune tuturor viața în mâinile Domnului.
# VENOM: SĂ FIE CARNAGIU
Tom Hardy revine pe marele ecran ca protector letal Venom, unul dintre cele mai mari și mai complexe personaje ale MARVEL.
# HALLOWEEN: NOAPTEA CRIMELOR
Saga lui Michael Myers și Laurie Strode continuă în următorul capitol palpitant din seria Halloween.
# FAMILIA ADDAMS 2
În această continuare a animației din 2019, Morticia și Gomez sunt deranjați de faptul că Wednesday și Pugsley cresc și nu mai vor să petreacă timp cu restul familiei. Pentru a-și reclădi legăturile de familie, decid să plece toți cu camperul lor bântuit într-o vacanță. Aventura prin America îi aduce în tot felul de situații hilare, cu personaje stranii.
Conform hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) s-a decis declararea stării de urgență în sănătate publică la nivel național până la 30 noiembrie 2021.
Persoanele cu vârsta mai mare de 18 ani care doresc să vină la cinematograf vor trebui să prezinte unul din următoarele documente:
— certificatul de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital), valabil după o perioadă de 14 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;
— rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;
— concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (șase luni);
— act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.