În Chișinău, vor apărea 25 de aparate pentru colectarea deșeurilor din plastic, sticlă și aluminiu. Acestea vor fi instalate în preajma magazinelor, iar cetățenii care le vor utiliza vor primi reduceri la cumpărături în magazinul în preajma căruia se află acel aparat.
Aparatele vor fi instalate până la sfârșitul anului 2021. Un contract în acest sens a fost semnat de două ONG-uri de mediu, de AO RECICLARE și Green City Lab Moldova, scrie TVR Moldova.
Automatele vor fi cumpărate în rate și costă 200 000 de dolari. Proiectul este finanţat prin intermediul Green City Lab Moldova, susținut de PNUD Moldova și Facilitatea Globală de Mediu.
Proiectul are scopul de a crește nivelul de conștientizarea a problemei deșeurilor în contextul implementării Responsabilității Extinse a Producătorilor prin care vom contribui împreună la un mediu curat și sănătos.
Vadim Exentii, director A.O. „Reciclare”, a spus că: „Va fi creată o hartă interactivă pentru ca locuitorii să vadă unde sunt amplasate aceste automate. Deșeurile colectate vor fi ulterior duse la staţia de sortare”.
„Cei care vor aduce sticle reutilizabile de apă, bere şi suc, inclusiv PET-uri şi doze de aluminiu, vor beneficia de bonuri de reducere la cumpărăturile făcute în magazinele în care vor fi amplasate automatele de reciclare.”
Proiectul e menit să crească nivelul de conştientizare a problemei deşeurilor şi este un prim pas în implementarea mecanismului de responsabilitate extinsă a producătorului, care va intra în vigoare începând cu 2023. Legea îi va obliga pe producători să colecteze şi să recicleze deşeurile.
