1 noiembrie vine cu mai multe modificări pentru cetățenii Republicii Moldova. Unele schimbări sunt îmbucurătoare, altele mai puțin. Așadar, în acest articol am adunat toate modificările care se întâmplă în țară începând cu ziua de astăzi.
# Prima modificare este valabilă pentru toți șoferii. Din 1 noiembrie, conducătorii auto sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor şi pe timp de zi, așa cum prevede Regulamentul Circulației Rutiere. Prevederea de a circula cu farurile aprinse și pe timp de zi este valabilă până pe 31 martie 2022. Detalii, AICI!
# A doua modificare ține de majorarea salariilor. Mai exact, este vorba despre personalul administrativ-gospodăresc din instituțiile medicale. Astfel, din 1 noiembrie, muncitorii necalificați vor beneficia de o majorare a salariului de la 2 470 de lei la 3 840 de lei. Pentru muncitorii calificați salariu va constitui 5 040 de lei, față de 3 240 stabilit anterior. Salariul specialiștilor cu studii superioare, încadrați în aceste instituții, va fi majorat de la 5 850 de lei la 9 090 de lei. Detalii, AICI!
# A treia modificare ține de circulația rutieră. Astfel, dacă sunteți conducător/conducătoare auto e bine să știți că, începând cu 1 noiembrie, se suspendă temporar traficul rutier pe un tronson de pe strada Alexandru cel Bun. De asemenea, sunt modificate și traseele microbuzelor de pe următoarele rute: nr. 103, 108, 171, 174, 190, 130, 134, 148 și 162. Detalii, AICI!
# A patra modificare, la fel, ține de traficul din Chișinău. De astăzi, o serie de rute din capitală vor circula după trasee noi. Printre acestea se numără: ruta de troleibuz nr. 24, ruta de troleibuz nr. 38, ruta de troleibuz nr. 28, ruta municipală de microbuz nr. 101, ruta municipală de microbuz nr. 112. Detalii, AICI!
# Rămânem tot la capitolul traficului rutier. Din 1 noiembrie, s-a redeschis ruta de autobuz nr. 37 „str. Vasile Alecsandri – comuna Stăuceni”. Detalii, AICI!
# Încă o modificare legată de transportul public, doar că nu de la Chișinău, ci de la Cahul. Din 1 noiembrie, se majorează tariful, astfel o călătorie cu transportul public va costa 5 lei, în loc de 3 lei așa cum era până acum. Detalii, AICI!
# Din 1 noiembrie, în instituțiile municipale de asistență medicală primară va fi distribuit și serul antgripal, pentru a începe vaccinarea sezonieră împotriva gripei. Detalii, AICI!
# Și ultima, dar nu cea din urmă modificare: din 1 noiembrie, în Republica Moldova încep livrările de gaz conform noului contract semnat dintre țara noastră și Gazprom. Detalii, AICI!
Dacă ne-a scăpat ceva și mai sunt modificări operate din 1 noiembrie, nu ezita să ne scrii!