În anul 2021, moldovenii vor cheltui până la 40 de miliarde de lei pentru consum personal. Este un record în ultimii 15 ani

bani-diez-3-scaled
Foto:diez.md

În 2021, vom avea cea mai mare creștere a consumului din partea populației în ultimii 15 ani. Moldovenii vor cheltui între 35 și 40 de miliarde de lei. Această sumă se datorează economiei pe care au agonisit-o moldovenii anul trecut, creșterii de salarii, împrumuturi bancare sau nebancare, dar și datorită remitențelor.

2006 – primul record național

Ultima dată a fost înregistrată o astfel de creștere în 2005-2006, când moldovenii, fiind goniți de sărăcie, au plecat peste hotare, au trimis bani acasă și astfel a pornit euforia consumului. După, a fost o perioadă liniștită, iar anul acesta vom avea din nou o creștere. Despre consumul populației vorbește Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”.

2021 – noi recorduri

„În 2021, vom bate câteva recorduri, iar primul record va fi legat de creșterea importurilor, care în acest an presupunem că va depăși 7 miliarde de dolari. O creștere de 1,5 miliarde de dolari față de consumul anilor precedenți”, a spus expertul.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, creșterea consumului moldovenilor este determinat de câțiva factori, iar primul ar fi trecerea de la consumul informal la cel formal. Populația tot mai mult procură din magazine, decât din piețe. Alt factor, care a dus la creșterea consumului, este „cererea amânată”. Dacă o parte a populației a dorit, anul trecut, să procure o mașină, un apartament, un frigider s-au alte bunuri, din cauza restricțiilor pandemice și a crizei, populația nu a putut face achiziții, a cheltuit mai puțin, iar banii planificați să fie cheltuiți anul trecut sunt cheltuiți în acest an.

Următorul factor, menționează expertul, este ieșirea din criză și restabilirea consumului de dinainte. Oamenii s-au obișnuit cu starea de pandemie și s-au reîntors la consumul tradițional. Un ultim factor, spune Veaceslav Ioniță, este creșterea prețurilor. Nu se referă la faptul că populația consumă mai mult, mai degrabă ea plătește mai mult. Cu alte cuvinte, creșterea volumului de consum este determinat nu atât de creșterea fizică a consumului, cât de creșterea prețurilor (produse petroliere, produse de floarea soarelui, diferite bunuri și servicii).

De unde moldovenii au bani?

Vorbind despre sursele de finanțare ale consumului, economistul a afirmat că este vorba de creșterea salariilor, împrumuturi, remitențe și utilizarea economiilor. Anul trecut și în acest an în Republica Moldova, are loc o creștere a salariului mediu pe economie cu circa 1 000 de lei. Totodată, în ultimii cinci ani, asistăm la o creștere a împrumuturilor. Cetățenii, care în mod tradițional nu prea se împrumutau de la bănci în ultimii cinci ani, au creat o dependență de împrumuturi care, în primele nouă luni ale acestui an, atât din sectorul bancar cât și nebancar, au crescut cu 6,2 miliarde de lei.  „Datoriile moldovenilor au ajuns la 32,3 miliarde de lei sau 15 % din PIB. Cel mai mult oamenii se împrumută pentru consumul curent și pentru ipotecă”, a spus economistul.

Consecințele consumului mare

Expertul a mai declarat că, din nefericire pentru moldoveni, consumul mare nu duce la creșterea economiei, nu duce la creșterea producției sau la satisfacerea necesităților de consum din partea agenților economici, ci la creșterea importurilor, iar economia noastră devine tot mai fragilă, iar ca rezultat, cresc și prețurile.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente