ATIPIC Wine este nou brand de vinuri creat de doi somelieri din Republica Moldova – Andrei Știrbu și Daniel Frumusachi –, ambii fiind absolvenți ai aceluiași Colegiu de Vinificație din Chișinău.
„Am făcut cunoștință la Colegiul de Vinificație din Chișinău, apoi a urmat o perioadă de colaborare pe partea deja ca somelieri, la fel absolvenți ai aceluiași curs de somelier european ASE și deja studii la Universitatea Tehnică din Moldova.
Ideea de a crea un brand de vinuri a venit fără a sta mult pe gânduri, dintr-o simplă discuție!
A urmat ce e mai complicat – de a gândi și de a concepe acest proiect ca a fi unul inovativ, pentru adolescenți 18+ desigur și care să fie diferit de tot ceea ce este pe piață. Zis și făcut doar la nivel de idee, cel mai greu a fost să decidem denumirea brandului care a apărut în circa trei luni de zile. Au fost multe denumiri, dar cea mai plăcută a fost cea mai atipică și anume ATIPIC WINE, o denumire ce se leagă perfect cu ceea ce facem noi!
Fiind diferiți ca oameni și caractere, am decis să abordăm și un stil de etichetă mai diferit decât tot ceea ce este pe piață și am recurs la o ședință foto unde ca idee și scop era să apărem noi ca fețe ale brandului, dar pe parcurs, am înțeles că trebuie să tindem spre o etichetă neobișnuită și am ales să mascăm fețele sub două personaje de diferite naturi și anume „calul zburător” fiind Daniel, care mereu este sprinten, ager în tot ce face, mereu dornic de a cutreiera lumea neștiutului, și Andrei fiind leul cel care este mereu cu picioarele pe pământ, care analizează mult înainte de atac și care este foarte calculat. Toată această poveste a fost închegată de către designerul Kirill Ganea care este de fapt autorul etichetelor”, povestesc Andrei și Daniel.
Ceea ce ține de vinurile produse, se găsesc două vinuri roșii seci, anul roadei 2018, produse de către DIVUS WINERY și vinificatorul companiei Vasile Bratu în colaborare cu cei doi somelieri.
„Sunt două vinuri diferite. Merlot 2018 e vinul ce redă emoția revederii prietenilor vechi, emoția vorbelor spuse la patru dimineața, când minutul nu mai are 60 secunde, dar are atât cât îți trebuie ție, iar celălalt este un cupaj care rămâne a fi un secret ce conține, care a fost denumit ca EPIC BLEND, deoarece reprezintă întâmplarea reală de a porni acest proiect ATIPIC. Vinurile, la ziua de azi, pot fi găsite la vinoteca Embargo, dar mai urmează și alte locații unde se va regăsi. Sunt câte 499 de sticle de fiecare poziție, ediție foarte limitată”, mai adaugă Andrei.
Sloganul brandului este: „Fii Atipic, fii ca NOI”.