Comisia pentru Situaţii Excepţionale, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița a anunţat stare de alertă în ceea ce priveşte sectorul energetic al ţării, în special asigurarea cu gaze naturale, transmite MOLDPRES.
„În cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale a fost anunțată stare de alertă în ceea ce privește sectorul de gaze naturale. Starea de alertă este pentru a preveni declanșarea unei situații de urgență și pentru a fi pregătiți de orice scenariu. Vreau să fie clar – starea de alertă este pentru ca instituțiile responsabile să poată întreprinde măsuri concrete de protejare a cetățenilor și a securității energetice a țării. Starea de alertă a fost decisă în baza hotărârii de Guvern”, a declarat după şedinţa Comisiei vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.
Potrivit oficialului, majorarea preţurilor la gaze este una fără precedent în ultimii ani şi a afectat mai multe ţări. „Republica Moldova este inevitabil afectată de aceste creșteri de prețuri, iar Guvernul pregătește o serie de măsuri compensatorii ca să protejăm cetăţenii de şocul creşterii preţurilor. Or, starea de alertă presupune mai multe acţiuni pentru autorităţi şi actorii de pe piaţa energetică, ce vor pune în funcţiune instituţiile ca să protejeze populaţia şi sectorul public”, a relevat Andrei Spînu.
În acest context, vicepremierul a precizat că a avut discuții cu conducătorii întreprinderilor responsabile de sectorul energetic cum ar fi Moldovagaz, Termoelectrica, CET-urile, Moldelectrica, Energocom etc., pentru a vedea care sunt pașii de urmat. „Avem o strategie clară de depășire a crizei, pentru ca consumatorii să fie ajutați și protejați”, a specificat ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.
Printre măsurile imediate, Andrei Spînu a numit compensarea costurilor pentru consumatorii de gaze, identificarea soluţiilor alternative, precum şi eliberarea și utilizarea păcurii din contul rezervelor actuale, pentru cel puţin o lună, pentru a economisi şi a reduce consumul de gaze de la Termoelectrica.
„Traversăm o perioadă grea, însă sunt convins că vom trece peste asta şi vom găsi modalitățile necesare ca să ieşim cât mai puţin dramatic din această stare de lucruri”, a conchis vicepremierul.
Urmăriți mai jos declarațiile autorităților.
Sursă foto: depositphotos.com