Natalia Iațco este originară din Moldova, raionul Glodeni, satul Petrunea. Este absolventa facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a USM. Apoi, a urmat un masterat în Științe Politice la SNSPA București. Acum, ea se implică în politică nu doar în Moldova, dar și în Italia. În prezent, ea candidează pentru fotoliul de consilieră municipală în Primăria Romei. Echipa #diez a discutat cu Natalia despre decizia ei de a candida pentru o funcție importantă într-o altă țară.
Cariera politică a început-o în anul 2018, în calitate de activistă civică în cadrul Partidului Verde Ecologist din Moldova, iar în prezent, este vicepreședintă a PVE responsabilă pe relații și colaborare cu diaspora moldovenească în comunitatea europeană. De asemenea, a participat la alegerile parlamentare din 2019 și 2021 pe lista PVE.
Locuiește în Italia din 2013, acolo unde a fost implicată în diverse activități civice precum marșuri, discuții cu decidenții locali pe probleme ce țin de mediu, mobilitate urbană. Cea mai recentă activitate civică la care a participat a fost întâlnirea cu Papa Francisc privind atenționarea asupra problemei grave de mediu ce ține de supraviețuirea albinelor și semnarea petiției pentru Parlamentul European.
„Trebuie să menționez că partidele verzi europene sunt deschise pentru implicarea migranților în viața publică și oferă posibilitatea de a fi înscriși pe liste electorale la alegeri. Având această posibilitate, am decis să mă implic în viața politică locală din Roma pentru a acumula experiență și cunoștințe pe diferite subiecte de mediu, sociale și economice. În prezent, sunt printre primii 10 candidați pe lista a două municipii (n.r. Roma are 15 municipii) din partea formațiunii politice Europa Verde, un partid politic cu doctrină ecologistă, deschis și democratic, al cărui obiectiv este de a vocifera activ situația schimbărilor climatice, justiția socială și politicile de mediu, egalitatea de gen, protecția biodiversității, drepturile omului, toate fiind primordiale pentru agendă politică a Italiei”, a declarat Natalia Iațco.
La aceste alegeri locale Europa Verde Ecologista – Verdi Roma susținebpe candidatul la funcția de primar Roberto Gualtieri, fost ministru al economiei în al doilea guvern Conti.
„Decizia de a participa la aceste alegeri locale a fost motivată de faptul că noi – migranții în UE – nu doar lucrăm, plătim taxe, ci putem să fim și membri proactivi în comunitățile în care locuim și putem să participam la elaborarea deciziilor locale care contribuie la calitatea vieții cotidiene, să facem auzită vocea sutelor și a miilor de migranți moldoveni, români care locuiesc în aceste comunități și se confruntă la fel ca populația nativă cu problemele precum: lipsa spațiilor verzi, accesul la diverse servicii comunitare, mobilitatea urbană etc”, a explicat Natalia decizia de a participa la alegerile locale din Roma.
Alegerile din Primăria orașului Roma vor avea loc pe 3 și 4 octombrie. La acest scrutin, pot participa cetățenii moldoveni cu dublă cetățenie care au drept de vot la alegerile administrative și europarlamentare. Pentru acest lucru, ei trebuiau să se înregistreze cu 40 de zile înainte de alegeri.