UTM a găzduit expozițiile „Creația deschide Universul” și „Noaptea cercetătorilor europeni”. Evenimentul a inclus numeroase activități

242014756_6503441603029986_7229242380071032801_n
Foto:UTM

Pe 24 septembrie, Universitatea Tehnică a Moldovei a găzduit cel mai grandios eveniment al anului, care a cumulat două manifestații de anvergură desfășurate tradițional la UTM: Expoziția „Creația deschide Universul” (ediția a X-a) și „Noaptea Cercetătorilor Europeni” (ediția a VIII-a). Evenimentul a inclus 15 workshopuri, activități interactive, ateliere, masterclass-uri, lecții publice, un fashion-show, dar și excursii captivante în spațiile UTM.

Expoziția „Creația deschide Universul” a inclus peste 100 de lucrări cu cele mai originale idei și inovații descoperite în cadrul proiectelor de licență, dizertațiilor de master și tezelor de doctorat ale discipolilor UTM. Vizitatorii au avut posibilitatea să descopere cât de interesantă este viața de student și ce beneficii are activitatea de cercetare.

Astfel, discipolii celor 58 programe de studii din cadrul UTM și-au etalat cu mândrie realizările tehnico-știinifice, demonstrând cât de interesantă este viața de student și ce beneficii are activitatea de cercetare.

Bunăoară, studenții programului de studii „Automatică și informatică” din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică – Dragoș MURSA, Iulian APOSTOL, Ilie CÎLCIC, au prezentat un ansamblu de sisteme și echipamente automate, cum ar fi: „Sistem de monitorizare și control al parametrilor meteorologici”, „Platforma mobilă inteligentă”, „Sistem inteligent de control al accesului în încăpere cu grad sporit de securitate”, „Sistem automat de prevenire a inundațiilor în apartament”, lucrările date fiind proiectate și dezvoltate sub conducerea mentorului lor, asist. univ., mag. Dumitru MORARU, în cadrul clubului studențesc CIRCLE. Iar în cea de-a doua parte a evenimentului studenții FCIM au organizat pentru doritori  mai multe workshop-uri.

În cadrul „Game of drones”, sub conducerea asist. univ. Sergiu Dubac, participanții au avut posibilitate să descopere magia ghidării la distanță a dronelor. La „RoboMaker” au fost încântați să programeze un roboțel cu sensori multifuncționali, având capacitatea să parcurgă de sine stătător  distanța stabilită, precum și să ocolească obstacolele care îi vor apărea în cale. În cadrul workshop-ului „Arduino” doritorii au fost invitați să construiască o lumânare inteligentă, utilizând placa Arduino, programată cu ajutorul limbajului C+. De asemenea, au învățat să programeze și să asambleze un braț robotic prevăzut cu 6 axe de libertate, dar și să elaboreze un pian electronic.

Discipolii programelor de studii „Servicii publice de nutriție”,  „Tehnologie și management în alimentația publică”,  „Tehnologia produselor alimentare”/ Filiera Francofonă din cadrul Facultății Tehnologia Alimentelor  au promovat în lucrările expuse modul sănătos de viață și alimentația echilibrată. Acestea și-au găsit ulterior continuitate în cadrul atelierelor de creație „Viața invizibilă a microorganismelor”, „Chimia și calitatea produselor alimentare”, „Figurine magice – modelăm din aluat sărat”. Entuziasmați de interesul manifestat de către participanții la eveniment, studenții au menționat că este o adevărată bucurie să vezi tot mai mulți vizitatori cărora le pasă ce produse alimentare consumă și ce regim alimentar este binevenit sa îl urmeze.

O impresionantă expoziție de planșe urbanistice, proiecte de design,  lucrări grafice, desene în acuarelă au prezentat și discipolii Facultății Urbanism și Arhitectură, care ulterior au invitat doritorii să participe la atelierele „Armonia culorii în orașul tău”, „Acuarela – posibilități de interpretare” – master-classuri de interpretarea și valorificare a culorii în viziunea artistică a interiorului locuințelor. Copiii prezenți la eveniment au fost invitați să-și manifeste creativitatea și inspirația în cadrul atelierelor de pictură și sculptură, desfășurate sub egida profesorilor Mariana HADJI-BANDALAC, Svetlana MELNIC și Victor DREBOT.

Astfel, doritorii au avut posibilitatea să experimenteze tehnica acuarelei pe umed sau uscat, încercând să picteze căsuțe din carton în gama cromatică preferată, să cuburi cu logoul UTM, FUA, DA,  să modeleze în plastilina și lut pentru obținerea unor basoreliefuri și forme spațiale: # în cadrul atelierului „Sculptura – de la idee la volum”, precum și să construiască din carton și hârtie colorată  piese de locuit după placul lor # în cadrul workshop-ului „Planificare urbană”.

Tinerii designeri de modă din cadrul Facultății Textile și Poligrafie și-au prezentat colecțiile executate în cadrul proiectelor de licență în cadrul unui spectaculos FASHION SHOW, care a transformat o porțiune a Parcului UTM într-o veritabilă scenă pentru defileul modelelor. Ulterior, participanții au fost invitați de către discipolii și profesorii programului de studii „Design si tehnologii poligrafice” să se implice în procese creative și tehnologice de personalizare a pungilor și ghiozdanelor din materiale textile.

De asemenea, și-au deschis larg ușile Observatorul și Planetariul UTM, unde cu ajutorul telescopului și ecranului ultramodern, doritorii au putut savura direct în spațiu, în timp real, fascinantul spectacol celest al planetelor și constelațiilor.

Evenimentul a culminat cu o tombolă, în cadrul căreia cei mai fideli participanți la eveniment au intrat în posesia diverselor premii marca UTM, vizitatorii adresând sincere mulțumiri pentru organizarea acestui grandios eveniment administrației UTM, reprezentanților celor 9 facultăți și conducerii Centrului de Informare și Ghidare în Carieră (director: Radu MELNIC), bine cunoscut deja în toată republica prin acronimul CEGHID.

Articolul deplin îl puteți vedea pe blogul UTM.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente