De la 1 octombrie, cetățenii români nerezidenți, inclusiv cei din Republica Moldova, vor putea intra în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord doar cu paşaportul valabil, electronic sau temporar.
Astfel, începând cu această dată, cetăţenii români nerezidenţi nu mai pot intra în Regatul Unit în baza cărţii de identitate, transmite presa de peste Prut.
Începând cu data de 1 octombrie 2021, cetăţenii europeni nerezidenţi (care nu sunt protejaţi de Programul de Înregistrare a Cetăţenilor UE – EU Settlement Scheme) pot intra în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord exclusiv în baza paşaportului valabil (simplu electronic sau simplu temporar).
Totodată, cetăţenilor europeni (inclusiv cetăţenilor români) nerezidenţi în Regatul Unit care nu vor respecta noile reguli li se va interzice accesul pe teritoriul britanic.
Începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetăţenii români nerezidenţi pot călători spre/tranzita prin Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în scop turistic/vizită, pentru şederi de scurtă durată, pentru o perioadă de până la șase luni într-un an, fără a necesita o viză de intrare. Cu toate acestea, cetăţenii români care doresc să muncească în cele șase luni trebuie să obţină, în prealabil, o viză de intrare.
Alte detalii pot fi accesate AICI.