Vladimir Andronachi anunță că a primit o citație de primire a ordonanței de învinuire pe dosarul fraudei bancare. Despre aceasta ex-deputatul democrat anunță într-o declarație remisă presei.
„Săptămâna trecută, cunoscând despre faptul că sunt plecat din țară în scopuri medicale, procuratura i-a înmânat soției mele citația de primire a ordonanței de învinuire pe dosarul fraudei bancare. Chiar dacă este o absurditate, atrag atenția asupra faptului că acest dosar a fost intentat încă în 2014, ori de atunci până în prezent, nimeni și niciodată nu mi-a solicitat nicio informație, opinie, declarație sau explicație”, se arată în declarația lui Andronachi.
El mai adaugă că „nu a fost implicat și nu a avut nicio atribuție la acțiunile care au dus la frauda bancară”.
Fostul parlamentar spune că este victima defăimării pusă la cale de reprezentanții PAS.
„Consider cu certitudine că citarea mea anume în perioada când sunt plecat din țară, precum și modalitatea cum a fost efectuată această procedură, constituie un abuz din partea organului de investigație. De asemenea, faptul că din 2014, anume acum, brusc, s-au găsit circumstanțe pentru a fi cercetat într-un dosar la care nu am și nu pot să am nicio atribuție, reprezintă o limitare a dreptului meu la apărare și a prezumției nevinovăției. Având în vedere toate circumstanțele ale celor întâmplate, și anume: ale falsurilor și dezinformărilor publice propagate de unele instituții media afiliate PAS, ardoarea și insistența cu care conducerea PAS și exponenții puterii au promovat aceste minciuni prin declarații publice defăimătoare și calomnioase, faptul că echipa de investigație este formată din membri de familie ai membrilor PAS, constituie elemente ale scopului de persecutare politică a mea și ale familiei mele”, susține Andronachi.
Instituțiile de drept nu au anunțat, deocamdată, despre punerea sub învinuire a lui Vladimir Andronachi în dosarul fraudei bancare.