COVID-19 și vaccinarea împotriva acestuia au devenit cele mai complexe și combătute subiecte de discuții în ultima vreme. Fenomenul COVID nu a mai avut precedent și, evident, a debusolat omenirea și ne-a provocat să identificăm metode de luptă împotriva virusului, astfel încât să putem face față problemelor de sănătate declanșate, urmărilor COVID-ului, dar și gestionării relațiilor cu cei din jur. Odată cu apariția vaccinurilor, a apărut un nou subiect ce a împărțit opinia publică în cel puțin două tabere. Pe de o parte, avem deja statistici și rezultate concrete referitoare la eficiența vaccinării în combaterea virusului, iar pe de altă parte, avem un bun sector al populației care este sceptic față de imunizarea împotriva COVID-19. În spațiul public se discută deja de ceva timp despre obligativitatea vaccinului, temă pe care ne propunem să o analizăm în acest articol luând în considerare cadrul legal actual.
Procesul de imunizări este recunoscut ca o prioritate a sănătăţii publice, mai ales că acest efort este suplimentat de asistența internațională acordată de Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizări, UNICEF, Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Guvernul Republicii Moldova finanțează integral procurarea vaccinurilor și consumabilelor, precum și a serviciilor oferite în cadrul Programului național de imunizări, iar implementarea acestora se realizează cu implicarea sistemului de sănătate, a autorităților centrale și a administrației publice locale, a societății în întregime și a fiecărui individ în parte.
Planul național de imunizare anti-COVID-19 este creat pentru a asigura administrarea sigură și eficientă a unui vaccin anti-COVID-19 persoanelor din Republica Moldova pentru care este indicat și doresc să îl primească. Vaccinarea anti-COVID-19 prevede utilizarea mecanismelor și procedurilor care sunt parte a sistemului de imunizare precum și implementarea/ajustarea procedurilor în contextul noilor cerințe. Vaccinul anti-COVID-19 este administrat în cadrul Instituțiilor Medico-Sanitare Publice în mod gratuit. Planul a fost elaborat de către specialiștii din domeniul sănătății publice cu contribuțiile relevante de date și recomandări din partea OMS, a Centrului European pentru Controlul Bolilor (ECDC) și UNICEF.
Concluzionez că vaccinarea este obligatorie de facto, pentru că este unicul instrument eficient în lupta cu COVID-ul care ne-a adus atâtea pierderi omenești, socio-economice și de tot felul, iar de jure, obligarea la vaccinare ar fi abuzivă și discriminatorie dacă ar condiționa angajarea sau prelungirea relațiilor de muncă, de exemplu. Sau din alt punct de vedere, vaccinarea, dacă ar fi impusă, ar încălca dreptul la viața privată prevăzut de articolului 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit declarațiilor recente ale unei purtătoare de cuvânt a agenției ONU, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu susține obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19 în nicio țară, deși apără importanța imunizării.
Ce se întâmplă la capitolul măsuri anti-COVID la momentul actual în Republica Moldova
Potrivit penultimei hotărâri a Comisiei Naționale extraordinare de sănătate publică – nr. 59 din 13 august 2021 –, se mențin măsurile de prevenire și control al infecției SARS-CoV-2, aplicabile la nivel național, conform Hotărârii Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică nr. 54 din 29 aprilie 2021, cu anumite modificări și completări la anexă.
Ministerul Sănătății va asigura accelerarea creșterii acoperirii vaccinale împotriva COVID-19 prin implementarea campaniilor de informare țintite pentru diferite categorii de populație privind beneficiile vaccinării și riscurile ce pot fi provocate de COVID-19; organizarea și implementarea serviciilor diversificate de imunizare, a punctelor de vaccinare mobile în cadrul instituțiilor publice și a agenților economici, indiferent de forma juridică de organizare.
Ministerul Afacerilor Interne va asigura acoperirea vaccinală de cel puțin 70 % a personalului din subordine.
La punctul 9, Conducătorii instituțiilor, întreprinderilor, organizațiilor, agențiilor și instituțiilor din subordine, indiferent de forma de proprietate, vor asigura un mediu sigur de activitate la locul de muncă, precum și facilitarea și încurajarea activă a personalului din subordine pentru vaccinarea împotriva COVID-19, ca unica măsură de sănătate publică pentru prevenirea și controlul infecției, în scopul atingerii a unei rate de vaccinare în rândul angajaților de minimum 70 %. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor stabili ca obiectiv o acoperire vaccinală de 70 % a populației eligibile la nivelul fiecărui teritoriu administrativ.
Dar cum să se obțină rezultate în lupta cu COVID când avem atâția oameni dezinformați sau pur și simplu sceptici în raport cu vaccinarea?
În acest sens, potrivit Planului național de vaccinare, s-au dedus cei mai eficienți pași în vederea comunicării pentru creșterea acceptanței și a cererii de vaccinare prin promovarea națională, implicarea actorilor cointeresați, însă sub nicio formă obligarea cetățenilor de a se vaccina contra voinței lor.
Ultima hotărâre emisă de Comisia națională extraordinară de sănătate publică se referă la procesul educațional. Mai exact, conform documentului, din 1 septembrie, elevii și studenții se întorc la ore cu prezență fizică. În acest context, se recomandă „atingerea acoperirii vaccinale de cel puțin 95 % din persoanele adulte în fiecare instituție de învățământ până la 1 octombrie 2021”.
Până la atingerea nivelului recomandat de vaccinare de 95 %, personalul didactic, nedidactic și auxiliar nevaccinat va efectua din cont propriu și va prezenta, o dată la 14 zile, rezultatul unui test diagnostic la COVID-19: test rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 sau test PCR la COVID-19.
Testarea din cont propriu a stârnit dezbateri în societate, dar deocamdată schimbări la acest capitol nu sunt.
Ce se întâmplă în alte țări referitor la obligativitatea vaccinării
Folosirea măsurilor coercitive în vederea creșterii numărului persoanelor vaccinate este diferit de la o țară la alta, însă cu siguranță acestea iau amploare odată cu creșterea numărului cazurilor de îmbolnăviri odată cu apariția tulpinii Delta. De exemplu, în țări precum Germania, SUA și în Marea Britanie, au fost întreprinse măsuri pentru vaccinarea obligatorie a anumitor grupuri țintă, dar și acolo autoritățile s-au confruntat și cu opoziția unei părți a populației.
Guvernul Marii Britanii are în vedere să impună obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19 pentru persoanele care lucrează în căminele de îngrijire din Anglia, sub rezerva unor scutiri limitate. De asemenea, guvernul britanic intenționează să vaccineze împotriva COVID-19 întregul personal medical, în încercarea de a stopa infecțiile din mediul spitalicesc, după cum declara la sfârșitul lunii mai Nadhim Zahawi, secretarul de stat pentru vaccinarea anti-COVID-19. La rândul său, guvernul francez a anunțat că vaccinul împotriva virusului COVID-19 va fi obligatoriu în Franța pentru lucrătorii din domeniul sanitar, iar președintele Macron a anunțat că Franța ia în calcul inclusiv vaccinarea obligatorie pentru toată populația.
Începând cu data de 15 septembrie 2021, lucrătorii din domeniul sanitar vor trebui să se vaccineze, altfel li se va interzice să mai profeseze. Situația din Franța este diferită de cea din Țările de Jos, acolo unde a fost discutat subiectul la nivel guvernamental, dar concluzia a fost că nimeni nu poate fi obligat să se vaccineze.
În Țările de Jos: „O eventuală intervenție guvernamentală, care să prevadă obligativitatea vaccinului, ar încălca articolul 11 din Constituția neerlandeză privind dreptul indivizilor la inviolabilitatea persoanei lor, dar și prevederile articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care fac referire la dreptul persoanelor la viața privată. Prin urmare, chiar și solicitarea dovezilor de vaccinare este interzisă”, susține Machteld Hiemstra.
De asemenea, în Vatican, o decizie din 8 februarie prevede obligativitatea vaccinului pentru locuitorii celui mai mic stat din lume și pentru angajații care lucrează acolo.
În Grecia, vaccinarea a devenit obligatorie pentru personalul din casele de îngrijire pentru bătrâni cel târziu până pe 16 august și pentru cadrele sanitare cel târziu pe 1 septembrie. Totodată, în Italia, un decret din 25 mai obligă medicii și personalul din sănătate să se vaccineze sub amenințarea că, dacă nu fac asta, nu vor mai putea să lucreze și să aibă contact cu alte persoane. Această obligativitate a fost atacată în justiție de 300 de cadre medicale.
Ar fi legală concedierea în Republica Moldova pe motivul nevaccinării?
Pandemia de COVID-19 a transformat lumea muncii. Condițiile de muncă sigure și sănătoase sunt fundamentale pentru o muncă decentă și constituie fundamentul pe care trebuie să se bazeze orientările de politici privind revenirea la locul de muncă. Din punct de vedere juridic, un angajator are mereu dreptul să concedieze un angajat dacă are motivele prevăzute de art. 86 din Codul muncii. Dacă concedierea este justificată și în limite legale, nu este mereu ușor de stabilit. În orice caz, aveți dreptul de a ataca concedierea în instanța de judecată după încercarea soluționării cazului pe cale amiabilă. Acțiunile ce țin de restabilirea în dreptul la muncă pot fi intentate și în oricare dintre sediile instanței de la domiciliul reclamantului. De taxa de stat pentru judecarea cauzelor civile se scutesc reclamanții în acțiunile de reintegrare în serviciu, de revendicare a sumelor de retribuire a muncii și în alte revendicări legate de raporturile de muncă. (Art. 85 Cod de Procedură civilă)
Potrivit datelor Biroului Național de statistică, în anul 2020, în medie, circa 68 000 sau 8 % din totalul persoanelor ocupate au declarat că situația epidemiologică din țară a avut un impact direct asupra relației lor cu piața muncii. Impactul major a avut loc în trimestrul II, când fiecare a patra persoană ocupată a relatat că a fost afectată la locul de muncă din cauza pandemiei de COVID-19. Totodată, ponderea celor care au avut de suferit din cauza pandemiei se ridică la 30,9 % în rândul femeilor în comparație cu 18,5 % în rândul bărbaților.
Din distribuția persoanelor ocupate afectate de COVID-19 la locul de muncă, după sectoare economice, rezultă că cel mai mult a fost afectat sectorul servicii (78,3 %), urmat de sectorul industrie (13,8 %) și construcții (5,9 %). Cel mai puțin au fost afectate persoanele din sectorul agricultură (2,1 %).
Impactul pandemiei asupra situației la locul de muncă s-a manifestat în principal prin: întreruperea/sistarea activității, prestarea muncii la domiciliu, micșorarea orelor de muncă efectiv lucrate, trecerea la programul de lucru parțial etc.
Analiza în funcție de sexe relevă că, în rândul femeilor afectate de COVID-19, în trimestrul I au predominat concediile de odihnă (37,2 %), în trimestrul II – concediile fără plată (32,3 %), în trimestrul III – șomajul tehnic (58,3 %) și în trimestrul IV din nou concediile fără plată (cu 27,6 %). E de menționat că, în trimestrul IV, fiecare a patra femeie (27,2 %) a invocat concediul de boală din cauza pandemiei drept motiv de absență de la locul de muncă.
În rândul bărbaților, situația se prezintă după cum urmează: în trimestrele I și III a predominat staționarea/sistarea activității unității (41,1 % în trimestrul I și 61,7 % în trimestrul III), iar în trimestrele II și IV – concediile fără plată (cu 30,2 % în trimestrul II și 43,4 % în trimestrul IV din totalul bărbaților afectați).
Cu toate aceste statistici triste, putem concluziona că vaccinarea este indispensabilă oricărui sector și fiecăruia dintre noi, însă cu toate acestea, legislația actuală a muncii în Republica Moldova nu a suferit amendamente la capitolul concedieri. Prin urmare, Codul muncii al Republicii Moldova reglementează concedierea la art. 86 și motivele privind desfacerea din inițiativa angajatorului a contractului individual de muncă nu au suferit modificări sau completări.
Referitor la prevederile alin. (1) art. 86 din Codul muncii, lit. d), care statuează că angajatorul poate concedia salariatul la constatarea faptului că acesta nu corespunde funcției deținute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate, în conformitate cu certificatul medical, este necesar de știut următoarele. Legislația muncii permite concedierea pe motivul stării sănătății dacă:
- capacitatea de muncă a salariatului a scăzut considerabil și îl împiedică să-și exercite în mod corespunzător obligațiile de serviciu;
- starea sănătății nu-i permite să-și exercite aceste obligații;
- problema de sănătate constituie un pericol pentru ceilalți salariați.
Starea sănătății trebuie confirmată prin certificat medical, iar starea de invaliditate – prin concluzia Consiliului teritorial pentru determinarea dizabilității și capacității de muncă.
Pierderea parțială a capacității de muncă nu poate constitui temei de concediere dacă salariatul își exercită în mod corespunzător obligațiile de serviciu și dacă această muncă nu-i este contraindicată. Mai mult decât atât, potrivit art. 87 alin. (1) din Codul muncii, nu este permisă concedierea în această bază fără acordul preliminar al comitetului sindical și fără comunicarea unui preaviz către salariat cu cel puțin o lună înainte de concediere (art. 184 alin. (2) lit. b) din cod).
Prin urmare, îmbolnăvirea salariatului de COVID-19 nu ar justifica sub nicio formă concedierea acestuia, precum nici refuzul vaccinării, indiferent de tipul activității sale sau de funcția pe care o deține. De asemenea, ar fi abuzivă concedierea salariatul din cauza nevaccinării pe motivul încadrării faptului nevaccinării drept abatere disciplinară, chiar dacă ar fi prevăzut în Regulamentul intern.
Îi permite legislația din Republica Moldova unei companii să angajeze o persoană doar dacă are vaccinul anti-COVID-19?
Nu. În prezent, legislaţia nu prevede în mod expres posibilitatea condiționării angajării de prezentarea unui certificat care atestă vaccinarea anti-COVID-19.
Legislația Republicii Moldova nu prevede nici obligativitatea vaccinării și nici obligativitatea efectuării unui anumit tip de vaccin în vederea angajării sau a prestării anumitor activități, deși conform planului național de vaccinare și penultimei hotărâri CNESP, vaccinarea trebuie încurajată astfel încât să se ajungă la o rată de vaccinare în rândul angajaților de minimum 70 %, ceea ce, după părerea mea, este absolut imperios în condițiile actuale.
În condițiile în care nu există o asemenea prevedere care ar permite angajatorului solicitarea unui vaccin anti-COVID-19 la angajare, refuzul angajării ar fi absolut nejustificat și chiar discriminatoriu. Aceasta ar îngrădi dreptul la muncă precum și principiul libertății muncii, or, libertatea muncii este garantată prin Constituția Republicii Moldova.
În concluzie, nu există nicio îndoială că obligația de a te vaccina împotriva unei anumite boli poate fi justificată. Cu toate acestea, o astfel de măsură necesită o echilibrare foarte aprofundată a diferitelor interese care însoțesc această decizie a autorităților, mai ales a celor asociate dreptului constituțional individual asupra libertății de acțiune.
Cu toate acestea, potrivit datelor existente, în pofida tuturor măsurilor de prevenire și control realizate până acum, vaccinarea rămâne a fi cea mai eficientă măsură de sănătate publică și intervenția de bază în prevenirea COVID-19.
Autoare: Dina Zamfirova,
jurisconsultă
