Ministerul Educației a anunțat că, la momentul actual, 450 de instituții de învățământ general au raportat o rată de vaccinare de 100 % a cadrelor didactice. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întruniri consultative la care au participate mai multe autorități din domeniul educației.
„Într-o situație de risc major ca cea de acum, cu atât mai importantă devine responsabilizarea fiecărui cadru didactic, managerial sau nedidactic, dar și a părinților, a tuturor adulților. Nu ne putem permite să-i condamnăm pe copiii și tinerii noștri la pierderi în învățare care să le pericliteze viața de mai departe. Acum, când în țară există vaccin suficient, ar fi o mare greșeală să nu folosim această șansă”, a menționat Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei Parlamentare pentru Cultură, Educație, Cercetare, Tineret, Sport și Mass Media.
Conform datelor BNS pentru anul de învățământ 2020/2021, în Republica Moldova activează 1 241 de instituții de învățământ primar și secundar general.
Amintim că, de la 1 septembrie, orele de la școală și de la universitate se vor desfășura cu prezența fizică a elevilor și a studenților, iar profesorii nevaccinați vor trebui să prezinte o dată la 14 zile testul la COVID-19, cheltuielile fiind suportate de ei, excepție ar putea face cadrele didactice din Chișinău, pentru care vor fi alocate surse din bugetul municipal.