Bunurile imobile care constituie patrimoniu cultural naţional nu vor mai putea fi privatizate

1551625323484
Foto:savechisinau.wordpress.com

Deputații au modificat legea cu privire la administrarea și deetatizarea proprietății publice și au propus o listă de imobile publice care nu vor mai putea fi privatizate.

Iată care sunt acestea:
#încăperile nelocuibile din clădirile în care sunt amplasate autorităţi publice, întreprinderi, organizaţii şi instituţii de stat/municipale (cu excepţia subsolurilor ori parterului acestor clădiri, în cazul în care au fost prevăzute în documentele de proiectare sau de inventariere tehnică pentru amplasarea bunurilor de menire socială, şi a încăperilor din subsoluri, etaje tehnice în care nu sînt amplasate noduri ale reţelelor inginereşti);
# bunurile imobile care constituie patrimoniu cultural naţional, cu excepţia celor permise pentru vânzare/cumpărare în conformitate cu legislaţia;
# bunurile imobile în a căror privinţă sunt adoptate decizii de demolare în conformitate cu planul general de dezvoltare a localităţii;
# încăperile amplasate pe traseele reţelelor inginereşti, în pasajele subterane pentru pietoni şi în alte locuri de uz comun;
# încăperile în care sunt amplasate noduri ale reţelelor inginereşti;
# încăperile al căror cost a fost inclus în costul unor alte bunuri care se privatizează.

Conform statisticii, în municipiul Chișinău (din proprietatea municipală) au fost privatizate încăperi nelocuibile cu suprafața totală de: 2 295 de metri pătrați – anul 2015; 648 de metri pătrați – anul 2016; 365 de metri pătrați – anul 2017; 225 de metri pătrați – anul 2018; 932 de metri pătrați – anul 2019.

Taguri: #Parlament2021
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente