La un an de la lansarea activității sale, Fundația pentru Educație Financiară „OK” are acum un sediu creativ și inovativ. Aici vor fi organizate training-uri, întâlniri cu partenerii și prietenii Fundației. Inaugurarea sediului a fost un moment mult așteptat, la care au participat conducerea OTP Bank, echipa Fundației și copiii de la prima Tabără OK.
László Diósi, președintele Consiliului Fundației pentru Educație Financiară „OK” a declarat în deschiderea evenimentului: „Conform rezultatelor unor studii realizate în Europa Centrală și de Vest, unde se pune un mare accent pe educația financiară, a fost remarcat faptul că țările cu un nivel mai înalt al educației financiare au ieșit mai ușor din crizele economice recente. Țările de nord, care sunt cele mai dezvoltate din perspectiva educației financiare, nici nu au intrat în impas. Dacă noi vrem să asigurăm un viitor mai bun pentru Republica Moldova, trebuie să începem de acum cu educația financiară a populației sale.”
Până în prezent, peste 3 000 de persoane: copii, tineri, adulți, au beneficiat de programele de educație financiară susţinute de trainerii Fundației.
Flexibilitatea și mobilitatea caracterizează Fundația „OK”, motiv pentru care, la solicitarea partenerilor și a beneficiarilor, au fost livrate training-uri în toată țara. Drochia, Florești, Cahul, Dondușeni, Rîșcani, Rezina, Briceni, Soroca, Edineț sunt doar câteva dintre localitățile în care programele de educație financiară au fost livrate. Mobilitatea și dorința de implicare este atuul Fundației „OK”, trainerii Fundației ajungând la centre de plasament și școli din Petropavlovca, Rezina, Tiraspol etc. unde prin joc și interacțiune, copiii au învățat primii pași în gestionarea eficientă a banilor proprii.
Deschiderea noului sediu al Fundației constituie un factor motivațional in marea provocare de a produce o schimbare cu impact pozitiv asupra comportamentului si responsabilității financiare a populației.
Lilia Nacu, directoare executivă a Fundației a menționat: Fundația pentru Educație Financiară „OK” a fost creată în decembrie 2019, iar activitatea și-a lansat-o in iulie 2020. De atunci, misiunea noastră este de a schimba perspectiva de gândire în raport cu gestiunea resurselor financiare, prin livrarea de programe de educație financiare de calitate, practice, accesibile si personalizate. Avem tot ce ne trebuie pentru a reuși: avem programe de training preluate de la partenerii din Ungaria cu o experiență de peste 26 de ani în domeniu, avem metode inovative de predare, avem o echipă de traineri calificați și cu o experiență vastă, iar acum avem și un sediu frumos, colorat, dotat tehnic. Încurajam, cu aceasta ocazie, pe toți cei care sunt interesați de creșterea competenței financiare să aplice și să participe la programele educaționale dezvoltate de Fundația OK.”
Toate programele de antrenament financiar sunt oferite gratuit, astfel persoanele care doresc o schimbare de calitate în viața lor, au posibilitatea să participe la aceste instruiri. De asemenea, formatul de predare este și el unul flexibil: online sau offline, la sediul Fundației sau la sediul beneficiarilor, în școli și orice localitate din țară.
Descoperă mai multe informații despre activitățile Fundației pentru Educație Financiară „OK” pe paginile de Facebook, Instagram și LinkedIn.
Așteptăm persoanele, interesate de un #upgrade al nivelului de educație financiară, cu propuneri de participare la instruiri sau propuneri de dezvoltare parteneriate la adresa [email protected] sau direct pe site-ul www.okcenter.md.
Fundația pentru Educație Financiară „OK” este o organizație neguvernamentală, non-profit și apolitică, care își propune să contribuie la creșterea gradului de educație financiară a populației. Fundația a fost înregistrată la data de 5 decembrie 2019 și activează sub patronajul OTP Bank Moldova, oferind programe gratuite și adaptate pentru toate categoriile de vârstă: copii, tineri, adulți.