Cu certitudine ai auzit că pe mapamondul nostru există o țară în care oamenii sunt cei mai fericiți, serviciile sociale sunt la cel mai înalt nivel, iar salariile sunt unele dintre cele mai mari din lume. Nu e SUA, China, Qatar sau o altă țară mega bogată, cu o economie puternică. Este Danemarca, țara căreia îi aparține și cea mai mare insulă din lume Groenlanda, însă nu acest lucru o face un loc perfect pentru trai decent. Deseori repetăm „Ar fi bine și la noi” să fie așa, poate ne aude universul și dorințele noastre se vor materializa.
Danemarca este o țară din Europa Centrală cu o suprafață de 43 000 de kilometri pătrați, în care locuiesc 5,6 milioane de oameni. Capitala Copenhaga are o populație de 800 000 de locuitori. PIB-ul țării constituie 300 de miliarde de dolari.
Speranța de viață
Începând cu anii ‘50 ai secolului trecut, Danemarca era printre puținele state cu cea mai ridicată speranță de viață din lume. Însă, odată cu începerea noului mileniu, durata vieții în această țară s-a redus din cauza multiplelor boli care nu erau tratate la timp.
În anul 2020, speranța de viață în Danemarca a ajuns la vârsta medie de 81,5 ani (83,6 ani femei și 79,5 bărbați). Această rată este în creștere cu circa un an pentru ambele sexe, în ultimii patru ani. Creșterea calității vieții în această țară se datorează serviciilor medicale de nivel înalt. În anul 2021, sistemul de sănătate al Danemarcei se află pe poziția a 5-a din lume, potrivit Health Care Index by Country 2021.
În Danemarca, populația beneficiază de un nivel ridicat de viață, iar PIB-ul pe cap de locuitor este printre cele mai înalte din lume. Cheltuielile publice sunt direcționate în primul rând către sănătate și servicii sociale, educație, afaceri, iar economia țării este a 5-a cea mai liberă din Europa și a 10-a din întreaga lume.
Direcția în care se îndreaptă guvernul danez este majorarea cheltuielilor publice, ceea ce generează creșterea impozitelor. Cu toate acestea, Danemarca este pe locul trei în clasamentul celor mai fericite țări din lume.
În medie, un lucrător câștigă lunar un salariu de 115 000 de lei, în timp ce cel mai mic salariu este de 29 200 de lei, iar cel mai mare – 513 000 de lei. Deseori, povesteam despre salariile mari în țările pe care le-am descoperit în articolele anterioare și nu prea am abordat cuantumul pensiilor. Haideți să vedem ce pensii au persoanele în etate din Danemarca.
În Danemarca, se alocă două tipuri de pensii: pentru persoană singură și pentru persoană căsătorită sau aflată în concubinaj.
Pentru persoana singură pensia lunară înainte de plata impozitelor constituie 38 400 de lei, iar pentru a doua categorie de pensionari – 28 300 de lei.
Fumatul
În fiecare an, peste 11 300 de danezi mor din cauza tutunului. Cu toate acestea, mai mult de 792 000 de adulți fumează în fiecare zi. Anul 2019 este considerat drept începutul noii ere de combatere a tutunului în Danemarca, unde parlamentul a adoptat o strategie națională de control al tutunului.
Planul conține o serie de măsuri precum: interzicerea publicității la punctul de vânzare, interzicerea fumatului în locuri publice, inclusiv lângă instituții de învățământ, interzicerea vânzărilor de țigări persoanelor ce nu au atins vârsta de 18 ani.
De asemenea, a fost majorat prețul unui pachet de țigări de la 116 lei la 155 de lei. Aceste măsuri au contribuit semnificativ la reducerea numărului de fumători în rândul tinerilor.
Dacă interzici un lucru, trebuie să oferi ceva alternativ. În Danemarca, la fel ca în Norvegia, Suedia, Estonia și Ungaria au fost legalizate alternativele fumatului. Prin urmare, cei care vor să se lase de acest viciu pot înlocui țigara convențională cu pastilele ce conțin nicotină sau snus-ul – o punguță umedă cu tutun care se plasează între buză și gingii timp de aproximativ 30 de minute. Snus-ul este în plină expansiune în Danemarca, în special în rândul tinerilor, în timp ce fumatul țigării își pierde atracția.
Consumul de alcool
În ultimii 12 ani, Danemarca a înregistrat una dintre cele mai mari scăderi ale consumului de alcool de la 12,1 litri de alcool pur anual per adult ,în 2007, la 9,3 litri, în 2019.Cu toate acestea, oamenii din Danemarca toarnă în pahare mult mai multă bere, vin și băuturi spirtoase decât vecinii lor nordici. Cele mai populare băuturi alcoolice sunt: vinul (45 %) și berea (37 %).
Limita de vârstă pentru cumpărarea de bere și vin în Danemarca este de 16 ani în magazine și de 18 ani în baruri și restaurante. Nu există restricții pentru copiii cu vârsta de până la 17 ani care beau acasă sau, de exemplu, dintr-o sticlă într-un parc public. Băutul în spațiul public este legal. Legea se aplică doar când are loc „deranjarea ordinii publice”.
Consum de droguri
Politica națională a drogurilor acoperă prevenirea, intervenția timpurie, tratamentul, reducerea daunelor și aplicarea legii. Cu toate acestea, în prezent, Danemarca nu are un document național de strategie antidrog.
Posesia ilegală pentru uzul personal implică de obicei o amendă, a cărei dimensiune variază în funcție de tipul și cantitatea de droguri folosite. În unele cazuri, de asemenea, deținerea drogurilor periculoase pentru uz personal se pedepsește cu închisoarea pe termen scurt.
Obezitatea
Populația Danemarcei suferă de obezitate, cifrele arată că 17 % dintre adulți au probleme cu kilogramele în plus, în timp ce media europeană este de 15 %. Cauza principală care a condus la această problemă în rândul cetățenilor se referă la obiceiurile nesănătoase în alimentație. Potrivit unui raport, aproape jumătate dintre adulți susțin că mănâncă cel puțin un fruct (46 %) și o legumă (41 %) pe zi. Același document spune că majoritatea adulților fac exerciții fizice moderate o dată în săptămână.
În comparație cu alte țări europene, copii din Danemarca sunt mai pasivi când vine vorba despre activitățile fizice. 7 % dintre fetele cu vârsta de 15 ani și 16 % dintre băieți de aceeași vârstă practică sportul foarte rar.
În planul național de prevenire a obezității se enumeră câteva obiective de reducere a acestui fenomen:
#1. Adoptarea unui meniu sănătos în școli și grădinițe;
#2. Crearea facilităților pentru antrenamente fizice;
#3. Crearea cursurilor speciale în care elevii vor învăța să gătească sănătos;
#4. Învățarea părinților de a găti prânzuri sănătoase.
Poluarea aerului
Țările scandinave sunt lidere la capitolul protecției mediului înconjurător, iar Danemarca ocupă primul loc în clasamentul celor mai verzi țări din lume potrivit studiului realizat de Environmental Performance Index 2020. Calitatea aerului este strict monitorizată de Agenția pentru Protecția Mediului în colaborare cu Centrul Național pentru Mediu și Energie.
Un motiv pentru o calitate mai bună a aerului în Danemarca, în comparație cu alte state, sunt condițiile meteorologice din această țară. Clima însoțită de vânturi contribuie la scăderea concentrațiilor de poluare a aerului.
Pe lângă o industrie tehnologizată și curată, guvernul Danemarcei a întreprins numeroși pași dezvoltarea surselor de energie regenerabilă. Politicile prietenoase mediului au făcut tranziția țării de la un stat care depindea în mare măsură de importurile de combustibili, la unul care urmărește să utilizeze numai energie regenerabilă în viitorul apropiat.
Pe lângă investițiile mari în energie eoliană și bioenergetică, Danemarca folosește și tehnologia rețelelor inteligente pentru a utiliza energia mai eficient.
Putem spune sincer că nu este necesar ca țara să aibă trilioane de dolari, să aibă o armată imensă sau să-și lărgească sferele de interese pentru a obține noi capitaluri. Este important să-ți faci temele pentru acasă, astfel încât oamenii care trăiesc acolo să simtă grija și susținerea din partea statului în momentele dificile. Oamenii în Danemarca sunt fericiți și asta spune multe.
###
Pandemia ne-a făcut să ne gândim mai mult la modul de viață pe care îl adoptăm, dar și la riscurile la care suntem supuși zi de zi. Poluarea, consumul de droguri, fumatul și alimentația nesănătoasă sunt probleme la care am devenit mai sensibili în această perioadă. Există însă țări care prin puterea exemplului ne-au demonstrat că soluții pot fi găsite, iar noi ne-am gândit că „Ar fi bine și la noi”. În cadrul unui nou proiect, în fiecare săptămână, vă vom duce în călătorii virtuale în statele care au implementat politici eficiente ce i-au ajutat pe cetățeni să fie mai sănătoși și, deci, mai fericiți.