UNICEF marchează 75 de ani de activitate. Vezi cum va fi sărbătorită această aniversare în Republica Moldova

IMG_8206
Foto:UNICEF Moldova

Când privește în urmă, învață din realizări și provocări, iar astăzi, își asumă din nou responsabilitatea de a apăra drepturile fiecărui copil, pentru că viitorul contează. Echipa UNICEF aduce 75 de ani de experiență testată prin activități practice, realizate în întreaga lume, pasiune pentru inovație, parteneriate dinamice și un angajament clar de a obține cele mai bune rezultate #PentruFiecareCopil.

UNICEF

„UNICEF – pentru fiecare copil” este mesajul care definește misiunea organizației. De-a lungul timpului, UNICEF a susținut educația de calitate, a luptat pentru drepturile copiilor și i-a ajutat să-și valorifice potențialul. Mai mult, organizația a schimbat destinele copiilor din peste 190 de țări, oferind șansa unei vieți mai bune și sănătoase celor care sunt mai nefericiți decât noi.

UNICEF

Obiectivele globale ale UNICEF sunt atinse cu succes și în Republica Moldova. Începând cu anul 1995, organizația este implicată activ în lupta pentru respectarea drepturilor copiilor și femeilor din această țară. Pentru a garanta incluziunea socială, educația de calitate, respectarea drepturilor, UNICEF sprijină atât autoritățile din domeniu, cât și societatea civilă. Mai multe informații despre activitatea UNICEF în Republica Moldova găsi AICI.

UNICEF Moldova

În acest an, UNICEF marchează 75 de ani de activitate. Organizația a fost fondată în 1946, după al Doilea Război Mondial, perioadă marcată de devastări fără precedent la nivel global. De atunci, aproape patru generații de copii din întreaga lume au primit sprijin pentru o viață și un viitor mai bun, care să le aparțină.

UNICEF Moldova va sărbători această aniversare în cadrul unei ediții speciale a conferinței TEDxRoseValleyParkED. Mai exact, cinci tineri din diferite domenii vor aborda subiectul „Reimagine The Future” (Reimaginează-ți viitorul).

Evenimentul se va desfășura la data de 30 august 2021. Toți doritorii pot urmări discursurile absolut gratuit pe pagina de Facebook a UNICEF Moldova și TEDxRoseValleyParkED. Mai multe detalii despre eveniment găsiți AICI.

UNICEF
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente