„Revino la ceea ce iubești”. Expediția muzicală „La La Play” lansează ediția 2021

main
Foto:Bonjour cafe

Moldovan National Youth Orchestra lansează la sfârșitul acestei veri cea de-a 5-a ediție a expediției muzicale „La La Play”. În perioada 15-22 august, 25 de muzicieni vor interpreta muzica live în diverse locații turistice din țară, unde vor pune în prim-plan micile afaceri de familie din Moldova, care merită descoperite și valorificate.

Expediția din acest an se va desfășura sub sloganul „Revino la ceea ce iubești” și își propune să readucă publicului bucuria de a asculta muzică live și de a socializa în cadrul evenimentelor culturale. Pe lângă scopul de a încuraja turismul în țară, La La Play își propune să aducem în vizor subiecte ce țin de protecția mediului și reducerea consumului de plastic. Mai mult ca atât, ediția din acest an este un motiv în plus de a celebra cei 10 ani de existență a Moldovan National Youth Orchestra, cinci ani de la lansarea expediției La La Play și, desigur, aniversarea a 30 de ani de Independență a Republicii Moldova.

„La ediția «La La Play» 2021 ne-am propus să revenim la ceea ce iubim – la optimism și bucuria de a trăi, la concerte și evenimente live alături de oameni frumoși, la susținerea prin muzică a diferitor afaceri de familie cu mult potențial. Încercăm în fiecare an să reinventăm conceptul expediției, iar anul ăsta ne-am propus să implicăm un număr triplu de muzicieni față de anul trecut, să adunăm mii de spectatori – mai ales în Chișinău – și să ne focusăm pe evenimentele din centrul țării. Celebrăm cei cinci ani ai expediției printr-o totalizare a succeselor acestui proiect drag sufletului nostru: 10 000 de kilometri parcurși în trei țări, multe zile de descoperiri și încântare și tot atâția spectatori din peste 50 de sate și orașe îndepărtate. Vă așteptăm cu drag la evenimentele din cadrul expediției!”, a menționat Andriano Marian, fondatorul Orchestrei de Tineret a Moldovei.

„Cu fiecare expediție aducem muzica mai aproape de sufletul oamenilor, iar acest an va fi simbolul speranței și revenirii la viață. Ne bucurăm că suntem alături de «Moldovan National Youth Orchestra» deja de cinci ani și parcurgem împreună Moldova în lung și în lat cu scopul de a susține cultura și tinerele talente. Mai mult ca atât, pe lângă promovarea businessului de familie vom aborda din nou subiecte cu impact social și ne vom implica în acțiuni de protecția mediului. Facem toate aceste lucruri pentru că suntem fermi convinși că implicarea face diferența”, a subliniat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manageră, Kaufland România și Republica Moldova.

Agenda ediției 2021 a expediției muzicale La La Play

15 august – concert aniversar „5 ani de La La Play”, locația: Bonjour Cafe din Scuarul Catedralei din Chișinău, ora 20.30

16 august – concert în parcare Kaufland Ungheni, ora 20.00

17 august – concert în Parcare Kaufland Comrat, ora 20.00

 18 august – „Concert fără Pereche” , locație: Parcul Dendrarium, ora 20.00

20 august – „Mozart în vizită la Donici”, locație: Casa-Muzeu „Alexandru Donici” din satul Donici, raionul Orhei, ora 15.00

20 august – concert Open air la Orhei, locația: Parcul Ivanos din orașul Orhei, ora 20.00

21 august – „Music & Brunch” la Vinăria Agrici, locația: Mileștii Mici, Ialoveni, ora 12.00

21 august – concertul – „Toscana din Pereni”, locația: Vinăria Tronciu din satul Pereni, Hâncești, ora 19.00

22 august – concert dedicat celor 30 de ani de Independență a Republicii Moldova: „La mulți ani, Moldova Play”, locația: Teatrul Gastronomic din Chișinău, ora 19.00

Activitatea și noutățile din cadrul proiectului pot fi urmărite pe paginile de Facebook și Instagram Moldovan National Youth Orchestra.

Taguri: #La La Play
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente