În cadrul primei ședințe de guvern condusă de prim-ministra Natalia Gavriliță a fost discutat doar un singur subiect – cadrele. Astfel, au fost eliberate, dar și numite mai multe persoane din și în funcții publice.
În total, în cadrul ședinței de astăzi au fost numiți nouă noi secretari de stat:
# Veaceslav Dobândă – secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
# Veronica Mihailov – secretară de stat în cadrul Ministerului Justiției;
# Sergiu Diaconu – secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
# Valeriu Mija – secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării;
# Sergiu Plop – secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării;
# Sergiu Gherciu – secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii;
# Rodica Iordanov – secretară de stat în cadrul Ministerului Mediului;
# Zinaida Bezverhnîi – secretară de stat în cadrul Ministerului Sănătății;
# Svetlana Nicolăiescu – secretară de stat în cadrul Ministerului Sănătății.
Tot astăzi a fost numit și un nou șef al Poliției de Frontieră.
E de menționat că la debutul ședinței, Gavriliță a declarat că vin vremurile bune pentru funcționarii care lucrează, nu pentru cei care fură: „Cei care fură vor fi dați afară, iar cei onești vor fi apreciați și promovați”. Lista persoanelor eliberate din funcție o găsiți AICI!
Întreaga ședință de astăzi o puteți urmări mai jos.
Amintim că guvernul Gavrilița a obținut votul de încredere al parlamentului pe 6 august, cu votul a 61 de deputați PAS. AICI găsiți CV-urile tuturor miniștrilor actualului guvern.