A început aplicarea marcajului rutier în preajma instituțiilor de învățământ din capitală, astfel încât
până la data de 1 septembrie, accesul spre toate instituțiile educative să devină mai sigure, în vederea evitării situațiilor de accident. Despre acest lucru a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban.
Lucrările sunt executate de Î.M. Regia „Exdrupo”, implicând trei echipe de lucru, care vor activa atât pe timp de zi cât și de noapte. Urmează a fi aplicat marcajul pe circa 3 500 m.p. și vor fi utilizate aproximativ trei tone de vopsea acrilică.
De menționat este faptul că graficul de intervenții ar putea fi modificat, în caz de schimbare a condițiilor vremii.
Totodată, Ion Ceban menționează că aplicarea marcajului rutier longitudinal și pe trecerile de pietoni continuă pe toate străzile capitalei, iar reparația și plombarea drumurilor rămâne una din prioritățile de bază ale primăriei.