Nouă autobuze rulate de Model VDL din cele 40 achiziţionate din Țările de Jos, au ajuns în Capitală şi sunt supuse procedurilor de vămuire.
Primăria Chișinău anunță că alte 18 unităţi la mâna a doua, de model VOLVO și MAN, procurate din Norvegia, se află pe teritoriul Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”, iar câteva vehicule au fost deja distribuite pe liniile din suburbii, acolo unde necesitatea de transport public este una stringentă.

Toate autobuzele rulate sunt supuse verificării tehnice, iar ulterior sunt testate. În prezent are loc şi instruirea şoferilor care vor lucra pe aceste unităţi.

Până la finele anului curent, toate cele 58 de autobuze rulate, achiziţionate de Primăria Chişinău din Norvegia şi Țările de Jos, vor fi distribuite pe rute.
