Orașul Liverpool a fost retras din lista patrimoniului mondial UNESCO, din cauza planurior de reamenajare a portului

_117705060_mediaitem117705059

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a retras miercuri oraşul Liverpool din lista siturilor clasate în patrimoniul mondial din cauza unei supradezvoltări care afectează autenticitatea acestui port englezesc emblematic al erei industriale.

Un număr de 13 delegaţi ai Comisiei pentru patrimoniul mondial UNESCO, reunită într-o sesiune prezidată de China, au vota pentru declasarea acestui port din nord-vestul Angliei, inclus în 2004, şi cinci împotrivă, adică mai mult decât majoritatea de două treimi necesară pentru declasarea unui sit.

Liverpool devine al treilea sit exclus din patrimoniul UNESCO, după decizii similare care au vizat sanctuarul de orix arabi din Oman în 2007 şi valea râului Elba din Dresda (Germania) în 2009, scrie AGERPRES.

Motivul retragerii îl constituie planurile de reamenajare a portului, care includ imobile foarte înalte şi un nou stadion de fotbal care riscă să-i „deterioreze într-o manieră ireversibilă” patrimoniul, a afirmat comitetul UNESCO.

Liverpool a fost clasat în patrimoniul mondial UNESCO după o reabilitare ambiţioasă a zonei de chei în urma deceniilor de degradare.

Oraşul trupei Beatles

Port de plecare pentru milioane de migranţi irlandezi şi britanici, precum şi a sclavilor africani, oraşul, cu un bogat patrimoniul muzical, este totodată oraşul natal al trupei Beatles: o istorie care a întărit „caracterul distinctiv şi spiritul unic” al Liverpool, potrivit UNESCO.

Cu toate acestea, Consiliul internaţional al monumentelor şi siturilor, care oferă consultanţă UNESCO, a „solicitat deja în mai multe rânduri” guvernului britanic să furnizeze garanţii mai solide referitoare la viitorul oraşului, care figurează din 2012 pe lista patrimoniului în pericol.

Însă proiectele de amenajări au continuat până în măsura în care oraşul şi-a pierdut autenticitatea. Noul stadion al clubului de fotbal Everton – aprobat de guvern fără o dezbatere publică – constituie ”cel mai recent exemplu al unui proiect major cu totul contrar” obiectivelor UNESCO, a adăugat consiliul.

Mai multe ţări, printre care Australia, a cărei Mare Barieră de Corali este ameninţată la rândul său cu declasarea, s-au pronunţat împotriva retragerii oraşului Liverpool de pe listă, argumentând că ar fi vorba despre o măsură „radicală” în plină pandemie de coronavirus. Brazilia, Ungaria şi Nigeria au solicitat de asemenea ca decizia să fie amânată cu un an, pentru a oferi mai mult timp noului consiliu municipal ales în luna mai.

Apartenenţa la patrimoniul mondial constituie un avantaj pentru turism şi încurajează guvernele să-şi protejeze comorile culturale şi naturale. Dar statutul nu este unul permanent, iar aceste situri pot de asemenea să fie excluse sau avertizate că riscă să fie excluse.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente