Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de deputații socialiști Grigore Novac, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski din legislatura precedentă, prin care s-a solicitat verificarea constituționalității legii care a permis transmiterea terenului fostului Stadion Republican, cu titlu oneros, pentru construcția unei noi ambasade a SUA.
În motivarea deciziei, Curtea a reiterat obligația statului Republica Moldova, asumată în baza Convenției de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, ca stat acreditar, fie de a înlesni achiziţionarea pe teritoriul său, în cadrul legislaţiei sale, de către statul acreditant a localurilor necesare misiunii sale, fie de a ajuta statul acreditant să-şi procure localuri în alt fel.
Amintim că socialiștii au atacat la Curtea Constituțională decizia parlamentului prin care terenul Stadionului Republican a fost transmis Ambasadei SUA. Sesizarea deputaților PSRM a venit ca urmare a deciziei de suspendare, adoptate de către Curtea Constituțională, a legii privind abrogarea deciziei de transmitere a terenului.