Comisia Electorală Centrală a validat rezultatul alegerilor parlamentare anticipate care s-au desfășurat în data de 11 iulie 2021. Decizia a fost votată astăzi, 19 iulie, cu opt voturi din partea membrilor CEC.
Următoarea etapă este confirmarea scrutinului și validarea mandatelor deputaților aleși de către Curtea Constituțională. Acest lucru urmează să se întâmple până pe 25 iulie și va fi ultimul pas de validare a alegerilor. După aceasta, președinta țării urmează să convoace parlamentul în prima sa ședință.
Amintim că, pe 11 iulie 2021, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri parlamentare anticipate. În total, la acest scrutin electoral s-au înregistrat 22 de partide și un candidat independent. Conform rezultatelor preliminare, PAS a acumulat cele mai multe voturi și are 63 de mandate în noul parlament, Blocul Electoral al Socialiștilor și Comuniștilor a obținut 32 de mandate, iar Partidul „ȘOR” va avea șase mandate.
Aceste alegeri au fost anunțate după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională introducerea stării de urgență, lucru ce a dat undă verde președintei Maia Sandu să dizolve parlamentul ales în februarie 2019.