(doc) Ziua Vinului vs Maratonul din Chișinău. Ambele evenimente sunt programate în aceeași zi și în același loc

My Post (12)

Oficiul Național al Viei și Vinului a venit cu un demers către primarul Capitalei, Ion Ceban, de a stabili o altă dată pentru desfășurarea celui de-al șaptelea Maraton Internațional Chișinău în contextul că, în aceeași zi (duminică, 3 octombrie 2021), trebuie să aibă loc Ziua Națională a Vinului conform unei hotărâri a parlamentului.

O hotărâre a parlamentului a decis ca Ziua Națională a Vinului are loc în prima sâmbătă și duminică a lunii octombrie (2 și 3 octombrie în acest an).

Respectiv, în acest an s-a decis ca Maratonul Internațional Chișinău, care se află la a șaptea ediție, se va desfășura pe 3 octombrie 2021 (prima duminică a lunii) în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), ceea ce se suprapune cu data calendaristică de organizare a Zilei Naționale a Vinului.

„Luând în considera faptul că, aceste două evenimente se suprapun, totodată întru executarea prevederilor imperative ale hotărârii parlamentului nr. 433/1990 cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă în Republica Moldova, solicităm respectuos stabilirea unei alte date calendaristice pentru desfășurarea Maratonului Internațional Chișinău”, se arată în solicitarea Oficiului Național al Viei și Vinului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente