Astăzi, 11 iulie 2021, în Republica Moldova, au loc alegeri parlamentare anticipate. Cetățenii urmează să aleagă cei 101 deputați în Parlamentul Republicii Moldova. Pentru organizarea scrutinului din acest an, au fost deschise 2 150 de secții de votare: 2 000 pe teritoriul țării, incluzând 41 de secții pentru locuitorii din Stânga Nistrului, și 150 în afara Republicii Moldova.
La ora 7.0, și-au început activitatea toate secțiile de votare din țară. Alegătorii sunt așteptați la urne până la ora 21.00.
În secțiile de votare din străinătate, procesul de votare a demarat la ora locală 7.0. Astfel, până în acest moment, este în desfășurare procesul de votare în cadrul secțiilor constituite în Japonia, China, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Israel, Federația Rusă, România, Turcia, Bulgaria, Grecia, Cipru, Ucraina, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania.
Pentru alegerile parlamentarea anticipate, au fost tipărite peste 3,6 milioane de buletine de vot, dintre care peste 726 000 au fost distribuite secțiilor de votare din afara țării.
Scrutinul de astăzi va fi monitorizat de 2 400 de observatori acreditați de către CEC.
Amintim că exercitarea dreptului la vot poate fi realizat în baza următoarelor acte:
# pentru secțiile de votare din țară: buletinul de identitate valabil, buletinul de identitate provizoriu sau livretul de militar;
# pentru secțiile de votare din afara țării: pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat, buletinul de identitate sau livretul de marinar.
Astăzi, 11 iulie, în Republica Moldova se desfășoară alegeri parlamentare anticipate. Începând cu ora 7.0 și până la ora 21.00, cetățenii pot merge la secțiile de votare din țară, dar și de peste hotare pentru a-și alege partidele care îi vor reprezenta în următorii patru ani în parlament. Amintim că acest scrutin a fost anunțat după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională introducerea stării de urgență, lucru ce a dat undă verde președintei Maia Sandu să dizolve parlamentul ales în februarie 2019.
Echipa #diez vă oferă informații la minut în cadrul unui live text pentru a vă ține la curent cu tot ce se întâmplă pe parcursul zilei atât la secțiile de votare, cât și în afara acestora.