Echipa biroului electoral din localitatea Bardar, raionul Ialoveni, formată preponderent din femei, a decis să creeze o atmosferă de sărbătoare și să valorifice valorile tradiționale în cadrul secției de votare la care activează astăzi.
Echipa Biroului Electoral al Secției de Votare 21/10, îmbrăcată în ie, și-a început ziua de muncă cu un mesaj pentru locuitorii satului Bardar, publicat pe Facebook, în cadrul căruia își îndeamnă consătenii să iasă la vot. Împreună cu mesajul, aceasta a publicat și o fotografie colectivă care transmite buna dispoziție cu care va întâmpina alegătorii.
