Facultatea de Litere reprezintă universul literar și filologic al USM, care oferă studenților traseul educațional spre o carieră profesională de succes. Atmosfera de învățare stimulativă, benefică spiritelor creative, a favorizat pregătirea noii generații de specialiști, finalizând glorios cu obținerea actelor de certificare a studiilor. Or, cei 264 de absolvenți au avut parte de un eveniment inedit al emoțiilor, bucuriilor, trăirilor și retrăirilor, prin care au adus mulțumiri colectivului profesoral pentru cunoștințe, competențe, motivații și oportunități.
Diplomele absolvenților Facultății de Litere a USM au fost înmânate de către rectorul USM, dr. conf. univ. Igor Șarov, prorectora USM, dr. hab., prof. univ., Otilia Dandara și decana Facultății de Litere, dr., conf. univ, Adriana Cazacu.
Debutul evenimentului a fost marcat de intonarea imnului Gaudeamus Igitur, care a dat startul unei noi ediții al petrecerii simbolice a studenților în viața profesională. A urmat programul festiv al ceremoniei, unde au fost rostite felicitări, discursuri, mesaje de mulțumire și de admirație, au fost citite poezii, creații ale absolvenților.
La întrunirea solemnă au mai participat: Elena Varzari, dr., conf. univ., Director Departamentul Lingvistică, Vladimir Nosov, dr., conf. univ., Directoarea Centrului științifico-didactic, Adela Manolii, dr., conf. univ., Victoria Fonari, dr., conf. univ., Viorica Molea, dr. hab., conf. univ., Ludmila Usatîi, dr., conf. univ., Elena Banari, lect. univ, Aliona Sobol, lect. univ., absolvenții împreună cu familia și prietenii.
Rectorul USM, dr., conf. univ. Igor Șarov a menționat că evenimentul de astăzi este special prin faptul că deschide un drum nou în viața fiecărui absolvent: „Țara noastră, în prezent, are nevoie, mai mult ca oricând, de mințile voastre, de potențialul vostru intelectual, de energia voastră tânără și creatoare. Dumneavoastră sunteți imaginea noastră în societate. Vă mai îndemn să rămâneți acasă, să vă construiți un viitor în Republica Moldova”. În context, dr., conf. univ., Igor Șarov a felicitat absolvenții programelor de licență și de master, afirmând că Alma Mater mereu este deschisă și își așteaptă discipolii să revină pentru instruire continuă și schimb de experiențe.
Prorectora USM, dr., hab., prof. univ, Otilia Dandara a adresat un mesaj de felicitare, prin care a accentuat semnificația evenimentului: „Sala Senatului este aula unde se iau cele mai importante decizii și se desfășoară cele mai însemnate întruniri. Ne aflăm aici pentru că marcăm evenimentul cel mai așteptat, cel mai râvnit, probabil, de către toți studenții. Spre această finalitate v-ați canalizat tot efortul pe parcursul anilor de studii. Numele de USM-ist l-au creat absolvenții noștri. Dumneavoastră urmați același destin și aveți responsabilitatea să promovați imaginea notorie a instituției, acolo unde mergeți. Trăiți clipa fericită, ați devenit specialiști performanți, ați obținut un nou start în viață. De aceea, vă urez realizare profesională, creștere în carieră și neapărat autorealizare pe plan profesional”, a remarcat dna Otilia Dandara.
„Am onoarea şi deosebita plăcere să vă felicit cu cea mai mare realizare a noastră, a Dumneavostră, a părinților – devenirea profesională. Trăim un amalgam de sentimente și emoții: bucurii, mulțumiri, satisfacții și împliniri. Îmi exprim recunoștința profundă pentru implicarea în multiplele activități organizate la facultate, dar și în afara ei, pentru dedicația și pasiunea de a cunoaște și a crea. Am ferma convingere că Universitatea de Stat din Moldova a răspuns așteptărilor Dumneavoastră, oferindu-vă instruire de cel mai înalt nivel, pentru că acest așezământ de înaltă performanță academică are frumoasa menire de a se deschide tuturor celor dornici de cunoaștere superioară. Vă îndemn să purtați cu demnitate, cu responsabilitate titlul de USM-iști și să fiți cei mai buni acolo unde vă veți afla! Vă îndemn să onorați toată viața Alma Mater, așa cum au făcut-o, așa cum o fac toți absolvenții noștri, pentru că, prin ei, Universitatea de Stat din Moldova și-a pus amprenta în toată țara, în Europa și pe întreg mapamondul”, a declarat dr., conf. univ. Adriana Cazacu, decana Facultății de Litere.
Absolvenții Facultății de Litere au elogiat profesorii și au adus laude Universității de Stat din Moldova, au rostit mesaje de gratitudine și admirație. „Rămâi cu bine”, așa este întitulată una dintre cele mai remarcabile poezii, care a fost citită de la tribuna principală de Lucia Stegărescu, absolventa care a emoționat profund prin expresivitate și profunzime: „… La Litere, la noi în USM, / Se-nvață a-nvăța din dragoste. / Se ia o carte. Se pătrunde-n minte / Se asimilează gânduri, visuri, legăminte / Se cerne un student prin artă, dialog / Și se transformă cu succes în filolog…”
În contextul acestei festivități, amintim de o reflecție a lui Lucian Blaga: „Cine crede-n zbor este stăpân peste zare”, iar USM, Facultatea de Litere, le-a dat aripi de știință studenților săi, precum și aripi de carte. Prin urmare, îndemnăm absolvenții să desfacă cât mai larg aripile pentru a cuprinde necuprinsul, să-și fixeze obiective, să aspire și să obțină noi realizări.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.