Ludmila Negară este asistentă medicală superioară la Centrul Municipal de Vaccinare din orașul Chișinău. La Centru, doamna Ludmila activează din luna aprilie, atunci când acesta a fost inaugurat. Însă activitatea de bază pe care o avea până acum era în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, fiind asistentă medicală superioară în Secția Chirurgie Septică.
Pandemia de COVID-19
„Când a început pandemia de COVID-19 activam la Spitalul „Sfânta Treime” ca asistentă medicală superioară în Secția Chirurgie Septică și eram responsabilă de pacienți noncovid, dar chiar și așa, oricum am interacționat cu persoane infectate, deoarece mulți dintre pacienți erau depistați pozitivi la COVID-19, în perioada în care erau internați în spital pentru tratarea altor boli.
A fost mai greu atunci când se îmbolnăveau colegii noștri și erau internați, treceau prin forme grele de boală, iar nouă ne era greu din motiv că eram puțini și eram nevoiți să lucrăm câte 24 de ore fără oprire, peste o zi, în așa ritm am lucrat două luni de zile. Presiunea venea mai mult pe plan psihologic, fiindcă oboseala fizică nu era într-atât de apăsătoare precum stresul și emoțiile de frică și nesiguranță.
Procesul de imunizare la Centrul Municipal de Vaccinare
Centrul Municipal de Vaccinare a fost chiar de la început foarte bine organizat. În prima luna de activitate, aprilie 2021, am început să vaccinăm categoriile de persoane care făceau parte din etapa I și etapa II: persoanele în vârstă, persoanele cu boli cronice, profesori, etc. Multă lume a venit să se vaccineze. Acum la Centru, avem disponibile vaccinurile AstraZeneca, Sinopharm și Sinovac. Ceva timp mai în urmă am avut în stoc și serul Sputnik V.
De asemenea, în cadrul Centrului activează, pe rând, asistente medicale din fiecare instituție medicală din municipiul Chișinău. Este ușor. În primele luni, procesul de imunizare era mai aglomerat din cauza fluxului mare de oameni, între timp, acest flux de oameni s-a mai diminuat. Și la ziua de azi primim cu mare drag și așteptăm toți locuitorii municipiului Chișinău să se vaccineze. Oamenii vin și acest lucru ne bucură. Oamenii vin atât la rapel, cât și pentru prima doză.
Centrul Municipal de Vaccinare este amplasat pe două etaje și în total sunt șase puncte de vaccinare. La primul etaj avem două puncte de vaccinare destinate persoanelor cu dizabilități. Punctele activează în funcție de numărul de persoane, de la început erau active toate punctele, acum doar patru. După munca din ultimile săptămâni, înregistrăm un număr de peste 1.000 de persoane imunizate într-o săptămână. Noi am vaccinat în cadrul Centrului și persoane cu boli cronice și boli cancerigene, ceea ce înseamnă că vaccinul este sigur și ne protejează.
Sunt vaccinată împotriva COVID-19
Eu m-am vaccinat la Spitalul „Sf. Treime”, împreună cu colegii de acolo. M-am vaccinat pe 5 martie cu AstraZeneca din primul lot care a ajuns atunci în Republica Moldova. Am suportat destul de ușor acest vaccin, am avut niște reacții ușoare. De exemplu, alți colegi au avut reacții adverse mai severe. Am avut puține emoții, deoarece mă gândeam la faptul cum o să suport vaccinul, noi fiind primii care am fost imunizați.
Imunizarea anti-COVID-19
Consider că vaccinarea în Republica Moldova și municipiul Chișinău se desfășoară cu succes. Sunt foarte binevenite inițiativele precum Maratoanele de vaccinare sau Vaccinarea în punctele mobile (troleibuz și autobuz). Am participat și eu la Maraton, unde timp de trei zile am vaccinat multă lume. Maratonul a fost organizat la cel mai înalt nivel, erau 24 de puncte de vaccinare, dintre care 16 pentru vaccinul Pfizer, ceea ce înseamnă ca 16 persoane se puteau vaccina în același timp, un lucru foarte bun. Mă bucur că lumea se vaccinează, ceea ce înseamnă că lucrul nostru nu este în zadar, este un mare plus pentru sistemul medical.
Pro sau contra vaccin
Sunt de părerea, că excesul de informație este un dezavantaj pentru procesul de imunizare. Pe Internet, rețelele de socializare oamenii citesc multă informație care uneori nu este adevărată și din acest motiv apar diferite mituri, frică și neîncredere față de vaccinuri.
Am avut situații când veneau și la Centru asemenea persoane care nu credeau în vaccin și nu doreau să se imunizeze, însă noi mereu încercam să-i convingem, să le explicăm și să le prezentăm informații adevărate, oficiale. Pe unii am reușit să-i convingem.
Cred că este de datoria noastră și a autorităților ca să informăm și mai mult populația, să le arătăm exemple concrete prin care să le demonstrăm că vaccinurile sunt sigure și salvează vieți.
Oamenii trebuie să se vaccineze
Veniți și vaccinați-vă, nu aveți frică. Vaccinul nu ne face rău, ci din contra ne protejează sănătatea. Dacă mai mulți oameni vor fi vaccinați, vom putea trece mai ușor peste COVID-19 și mai repede vom reveni la o viață bună și veselă.”
Campania „Pentru Viață. Pentru Sănătate” din cadrul proiectului Împreună împotriva COVID-19 – Mannheim – Chișinău – Cernăuți este implementată de Primăria municipiului Chișinău, cu suportul Orașului Mannheim, Engagement Global, Service Agency Communities in One World și Ministerul Federal pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.