La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie nu va fi organizat exit-poll. La Comisia Electorală Centrală nu a parvenit nici o solicitare în acest sens.
Contactată de IPN, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media CEC, Rodica Sîrbu, a precizat că solicitări privind efectuarea exit-pollului deja nu mai pot fi depuse. Perioada se încheie cu șapte zile înainte de ziua alegerilor.
La alegerile prezidențiale, atât în turul întâi, cât și în turul doi, un grup de inițiativă, format din reprezentanții ai mai multor organizații ale societății civile, au efectuat la telefon un after-poll. De asemenea, pe 15 noiembrie, Asociația obștească „Spero” și compania „Intellect Group” SRL a efectuat un exit-poll la o sută de secții de votare din țară.
*Exit-pollul reprezintă un sondaj electoral care se efectuează la ieșirea de la vot a alegătorilor. Rezultatele exit-pollurilor sunt publicate înaintea rezultatelor propriu-zise ale alegerilor.
Pe 28 aprilie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională introducerea stării de urgență, lucru ce a dat undă verde președintei Maia Sandu să dizolve parlamentul. Ulterior acestei decizii, Maia Sandu a anunțat că a semnat un decret de dizolvare a parlamentului și că, în data de 11 iulie 2021, vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.