Alte 85 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, șapte sunt de import.
Numărul total de teste efectuate – 4 545, dintre care 1 241 – teste Rapid – Antigen.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 257 272. Din numărul total de cazuri, niciunul nu e în rândul lucrătorilor medicali.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 223 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 57 sunt în stare extrem de gravă (10 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
Alte 92 de persoane au fost vindecate. În total, 250 220 de persoane au fost tratate de COVID-19.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 557 de persoane, iar 17 296 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Totodată, MSMPS anunță despre înregistrarea altor două decese. În total, 6 205 persoane au decedat.