Echipa Centrului Național de Tehnologii Spațiale, UTM, constituită din Valentin ILCO, Vladimir MELNIC și Alexei MARTINIUC, au efectuat testările finale ale nanosatelitului TUMnanoSAT, în conformitate cu activitățile preconizate pentru etapa a 3-a a programului de acțiune KiboCube, runda a 4-a. Reamintim că KiboCUBE este o colaborare dedicată dintre UNOOSA și JAXA în utilizarea lansatorului JSSOD de la Stația Spațială Internațională (SSI) pentru lansarea nanosateliților tip CubeSat. KiboCUBE își propune să furnizeze instituțiilor educaționale și de cercetare, membre ale Organizației Națiunilor Unite, oportunitatea lansării de la SSI KiboCUBE a sateliților de tip CubeSat, care sunt dezvoltați în scop educațional și de cercetare.
Testările finale au fost realizate cu echipamentul și infrastructura Institutului de Științe Spațiale din Măgurele, București, în baza Acordului de colaborare respectiv, și au durat 14 zile, fără întreruperi. Este vorba de un ciclu de testări, care include verificarea funcționalității modulelor satelitare în condiții similare din spațiu: vid (presiune de ~10-6 mbar), temperaturi negative scăzute până la -40°C și pozitive ridicate până la 70°C. A urmat procedura de asamblare în spațiul special, numit ”camera curată” – cu gradul de impurități de cca 5-7 ppcf, după care s-a efectuat testul de deschidere automată a antenelor, în conformitate cu procedura de lansare propriu-zisă – menținerea perioadei de 30 min. de pauză fără emisie radio, apoi deschiderea automată a antenelor și pornirea emisiilor de comunicare radio, începând cu transmisia balizei telemetrice a nanosatelitului. După care a urmat cel mai dur test: simularea fizică a lansării cu racheta, care constă în vibrarea satelitului pe un stand special pe durate de 15 min. la frecvențe de la 1 Hz până la 2 KHz pe toate cele trei axe. În final s-a verificat funcționalitatea tuturor subsistemelor după testele integrale de mediu.
Echipa Centrului Național de Tehnologii Spațiale, UTM a realizat cu succes toate testele enumerate, fiind asistată de către partenerii de la Institutul de Științe Spațiale. Toate rezultatele testărilor se documentează în rapoartele pentru etapa a 3-a a programului KiboCube, care, după aprobarea de către JAXA, sunt urmate de etapa de transmitere a satelitului către JAXA.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.