Regizorul filmului „Moscova nu crede în lacrimi” a murit. Vladimir Menșov avea 81 de ani

CDFF813F-366E-4942-A245-CF03BB9A7440
Foto:www.themoscowtimes.com

Regizorul rus Vladimir Menşov, al cărui film „Moscova nu crede în lacrimi” (tr. ru. Москва слезам не верит) a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film străin în 1981, a murit luni de COVID-19 la vârsta de 81 de ani, au declarat colegii săi de la Institutul de Cinematografie „Gherasimov” din Moscova (VGIK), potrivit AFP, citează AGERPRES.

„Tocmai am aflat de moartea sa”, a declarat pentru AFP regizorul Vladimir Hotinenko, președintele departamentului de lungmetraje din cadrul VGIK.

„Ştiam că suferea de COVID-19, dar de o formă ușoară. Este absolut oribil și neașteptat”, a adăugat el.

Într-un comunicat, studiourile moscovite Mosfilm au confirmat moartea regizorului ca urmare a COVID-19.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președintele rus Vladimir Putin „a transmis cele mai sincere condoleanțe.”

Născut în 1939 la Baku, în Azerbaidjanul sovietic, Vladimir Menșov a fost actor și apoi regizor, devenind faimos la nivel mondial grație lungmetrajului său „Moscova nu crede în lacrimi” care i-a adus Oscarul pentru cel mai bun film străin, unul dintre cele doar două câștigate de Uniunea Sovietică.

Regizorul a fost, de asemenea, adorat în Rusia pentru comedia sa „Dragoste și porumbei”, din 1984, încă una dintre cele mai vizionate la televiziunea rusă. Menșov, care a regizat 10 filme, a predat regia la VGIK.

Vladimir Menșov a fost un actor și regizor sovietic și rus. A fost remarcat pentru înfățișarea omului rus și a vieții clasei muncitoare în filmele sale, iar pe 17 septembrie, urma să împlinească 82 de ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente