Noi v-am povestit despre ea acum un an, iar astăzi vrem să vă reamintim despre ea prin prisma noilor lucrări pe care le-a creat. Doina Pituscan s-a născut la Floreni și a crescut într-o familie artistică, însă cea mai mare influență asupra creativității sale a avut-o bunicul ei care era pictor. Acum, este studentă la Universitatea Metropolitană din Londra, unde studiază ilustrare și animație, iar ceea ce creează ea, este o demonstrație clară a faptului că este ireversibil îndrăgostită de rădăcinile sale.
„Am copilărit la Floreni, Anenii Noi, într-o familie artistică, dar cea mai mare influență asupra mea a avut-o bunicul care e pictor. Chiar și acum toți îl numesc «hudojniku». El e cel mai talentat și sufletist artist pe care am reușit să-l cunosc vreodată. De mică, petreceam mult timp la el în atelier. Parcă mă văd: azi cu un creion, mâine cu o pensulă, poimâine cu o daltă”, ne-a povestit Doina anterior.
Astăzi noi vrem să vă reamintim de ea și de lucrările pe care le execută, prin intermediul imaginilor de mai jos!
AICI puteți citit interviul cu Doina Pituscan, realizat de echipa #diez, iar pentru face cunoștință cu mai lucrările artistei, accesați pagina sa de Instagram!