Moldovan National Youth Orchestra lansează, la începutul lunii iulie, seria de „Concerte în Blugi”, menite să celebreze spiritul și cultura americană. Pe 2, 3 și 4 iulie, membrii Orchestrei, alături de dirijorul Andriano Marian și artiștii din Republica Moldova, vor organiza trei evenimente în trei locații diferite, care vor culmina cu un concert open-air în Scuarul Catedralei Mitropolitane.
Proiectul demarează cu concertul de pe 2 iulie din orașul Bălți, la restaurantul Goldhaus de pe strada Aerodromului. Așadar, iată în continuare programul evenimentelor.
Primul eveniment începe la ora 18.00 și-i are ca invitați pe soliștii Lia Rusu, Simona Severin, Roman Zes și Sandu Bantaș, alături de bandul format din Dan Brumă la chitară, Stas Poraico – tobe, Serghei Ivanov – pian și Cristian Chiaburu – chitară bas.
Cel de-al doilea „Concert în Blugi” va avea loc pe 3 iulie, la ora 18.00 la Chișinău, în locația ATU Winery de pe bulevardul Dacia 58. Am pregătit o veritabilă experiență muzicală și gastronomică alături de soliștii Anna Odobescu, Aurel Chirtoacă și Serj Kuzenkoff și bandul format din Dan Brumă la chitară, Iulian Ursu – tobe, Serghei Ivanov – pian și Cristian Chiaburu – chitară bas.
Cel de-al treilea eveniment marchează Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii printr-un concert open-air chiar în inima capitalei, în Scuarul Catedralei Mitropolitane, care va avea loc pe 4 iulie, la ora 19.00.
Intrare e liberă la toate evenimentele!
Echipa a pregătit pentru tine un lineup savuros, cu genuri muzicale care oscilează de la jazz la hip-hop și piese celebre ale artiștilor îndrăgiți din America, interpretate de Felicia Dunaf, Lia Rusu, Roman Zes și Emilia Russu.
Sloganul concertelor din acest an, susținute de către MNYO, este #revinolaceeaceiubești și vin să celebreze aniversarea a 10 ani de la lansarea proiectului Moldovan National Youth Orchestra.
Activitatea și noutățile din cadrul proiectului pot fi urmărite pe paginile de Facebook și Instagram ale Moldovan National Youth Orchestra!