Federația Rusă, condamnată de CtEDO să achite prejudicii morale pentru doi moldoveni

images_cms-image-000070626
Foto:promo-lex

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) face dreptate în cauza lui Ion Manole și Alexandru Postica, victime ale detenției ilegale comise de către soldații ruși aflați la postul de menținere a păcii nr.9 de pe podul peste Nistru între orașul Vadul lui Vodă și satul Coșnița.

Astfel, s-a reținut că la 19 iulie 2005, în jurul orei 20.10, doi membri ai Asociației Promo-LEX, Ion Manole și Alexandru Postica, care se deplasau de la terenurile aflate după traseul Râbnița Tiraspol, unde se aflau într-o misiune de documentare, au fost reținuți la postul de menținere a păcii, amplasat în stânga Nistrului, în s. Coșnița. Motivul reținerii a constat în faptul că o pasageră a celor doi ar fi făcut o poză a unui panou publicitar din apropierea postului nr.9 cu inscripția „Drum bun – Raionul Dubăsari”. În urma opririi automobilului ofițerul rus, care îndeplinea funcția de șef al grupului de pacificatori, a cerut distrugerea pozei.

La solicitarea de a fi explicate care sunt temeiurile reținerii și de a fi întocmite actele corespunzătoare, ofițerul rus a devenit foarte agresiv, bruscând și amenințând persoanele reținute și solicitând la telefon prezența superiorilor săi din Dubăsari. Acesta a blocat automobilul cu mijloacele speciale, ceea ce a determinat apariția unui ambuteiaj enorm.

Chiar după ce la fața locului au venit mai mulți reprezentanți ai structurilor de forță și martori de la diverse organizații, militarii ruși au continuat să manifeste un comportament agresiv față de oamenii pașnici prezenți la fața locului și în ciuda insistenței acestora, soldații refuzau să deblocheze automobilul persoanelor reținute abuziv. La un moment dat, fără vreun motiv, soldatul rus a tras două rafale în regim automat din arma din dotare. Doar datorită intervenției profesioniste a unui polițist din cadrul poliției rutiere din raionul Dubăsari, s-a reușit depășirea unui incident grav, care se putea solda cu victime și decese.

Incidentul a fost soluționat abia după miezul nopții, când reclamanții au fost lăsați să plece.  Pacificatorii nu au întocmit nici un proces verbal în acest sens, dar nici nu au justificat prin decizii legale comportamentul lor. Demersurile ulterioare ale reclamanților nu s-au soldat cu succes.

Prin Hotărârea CtEDO din 29.06.2021 s-a constatat violarea art. 5 paragraf 1 și art. 5 paragraf 4 al Convenției, ca urmare a lipsei de temeiuri legale a detenției reclamanților și a lipsa unor remedii pentru contestarea acestei detenții arbitrare. Curtea a dispus achitarea din contul Federației Ruse în beneficiul reclamanților a câte 3 000 euro cu titlu de prejudicii morale și a sumei de 1 500 euro în calitate de costuri și cheltuieli.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente