Marcarea Zilei Internaţionale a Dunării a fost instituită după semnarea, în 1994, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea de către Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR). Documentul a fost semnat la 29 iunie 1994, la Sofia, în capitala Bulgariei.
Dunărea izvorăște din Munții Pădurea Neagră (Germania) sub forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1 241 de metri) și se unesc în orașul Donaueschingen (altitudine: 678de metri). Numele german al fluviului este Donau. Dunărea curge către sud-est, pe o distanță de 2 858 de kilometri, până la Marea Neagră. La vărsarea fluviului în Marea Neagră s-a format Delta Dunării.
Al doilea fluviu din Europa ca lungime după Volga, Dunărea are un bazin de colectare de peste 800 mii de kilometri pătrați, care reprezintă 8 % din teritoriul Europei. Pe această suprafață trăiesc 10 % dintre europeni și cuprinde teritoriile a 19 state, dintre care 14 au peste 2 000 de kilometri pătrați.
97 % din teritoriul României, Slovaciei și Austriei, 81% din teritoriul Sloveniei, 74,9 % din cel al Bosniei și Herțegovinei și 27,5 % din Republica Cehă se află în bazinul receptor al Dunării.
Rețeaua hidrografică a bazinului dunărean este alcătuită din aproximativ 120 râuri importante. Cel mai lung este Tisa (965 de kilometri), afluentul cu debitul cel mai mare este Sava, iar afluentul cu cel mai mare bazin hidrografic este tot Tisa. Doi afluenți importanți au același nume: râul Morava din Slovacia și râul Morava din Serbia.
În drumul său spre Marea Neagră, pe o lungime de aproape 3 000 de kilometri, Dunărea străbate zece țări din Europa: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina și patru capitale: Viena (Austria), Bratislava (Slovacia), Budapesta (Ungaria) și Belgrad (Serbia).
Dunărea este unicul fluviu care curge de la Vest la Est, majoritatea apelor curgătoare având cursul de la Nord la Sud. Delta Dunării se află în continua creștere. A fost estimat că aproximativ 67 de milioane de tone de aluviuni își fac drum spre deltă în fiecare an, fapt ce determină creșterea.
Dunării i-a fost dedicat un vals vienez, scris de Johann Strauss Jr. în 1886, numit „Dunărea albastră”.
Cele mai longevive animale din Delta Dunării sunt țestoasa de apă și țestoasa de uscat, care pot atinge 120 de ani, iar unul dintre cei mai lungi șerpi din Europa se găsește în Delta Dunării și poate atinge 1,8 metri lungime. Are numele de „șarpele rău” și este o specie protejată.
Dunărea este principalul fluviu european, care aduce numeroase beneficii economice ţărilor riverane şi împreună cu afluenţii săi formează unul dintre cele mai importante sisteme acvatice din Europa. Bazinul hidrografic al Dunării joacă un rol important în contextul politic, social, economic şi cultural, pentru dezvoltarea Europei Centrale şi de Sud-Est. Dunărea mai este numită „Amazonul Europei”.
Fluviul reprezintă o sursă importantă pentru alimentarea cu apă potabilă, apă pentru irigaţii şi industrie pentru cei peste 115 milioane de locuitori ai acestei regiuni.