Academia de Studii Economice a Moldovei a primit în vizită pe Excelența Sa, KATAYAMA Yoshihiro, ambasador extraordinar și plenipotennțiar al Japoniei în Republica Moldova. În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre cum poate fi dezvoltată colaborarea dintre cele două entități, precum și cum pot fi create noi proiecte în scopul promovării domeniului economic.
La întâlnirea cu Rectorul ASEM, dr.hab., prof.univ., Grigore BELOSTECINIC, Excelenţa Sa, KATAYAMA Yoshihiro şi-a exprimat dorinţa de colaborare şi de consolidare a relaţiilor bilaterale, de dezvoltare a proiectelor de schimburi academice şi pe viitor, relevând interesul și disponibilitatea de a identifica mijloace de cooperare și de a promova reforme de cercetare-dezvoltare în sistemul educațional.
De asemenea, E.S. Dl. Ambasador a apreciat potențialul şi importanţa ASEM în pregătirea celor mai buni specialişti în domeniul economic din țara noastră.
Ambasada Japoniei în Republica Moldova asigură implementarea și promovarea diferitor proiecte în care ASEM se implică activ. De asemenea, în timpul apropiat, peste de 200 de titluri de carte în limba engleză, editate în Japonia, în domeniul Economiei și Business-ului, Relațiilor Internaționale, Culturii, Literaturii și Istoriei vor completa fondurile de carte ale Bibliotecii Științifice ASEM. Această inițiativă este o oportunitate pentru Academie, fapt ce va asigura viitoarele colaborări pe segmentul inovației și a științei fără a neglija dimensiunea culturală.
La întrunire au mai fost prezenți Prim-secretarul Ambasadei Japoniei în Republica Moldova, HAGINO Atsutoshi şi Prorectorul pentru relații internaționale și proiecte europene, dr., conf univ, Olesea SIRBU.