METRO lansează un nou proiect pentru dezvoltarea culturii gastronomice în Moldova

# metroa proved

METRO este un partener de încredere pentru industria HoReCa și susține dezvoltarea culturii gastronomice, contribuind la îmbunătățirea ei prin diverse proiecte sau programe dedicate. Iată de ce, lansează mai multe evenimente pentru sector, alături de partenerii săi: Comitetul Sectorial pentru Formare Profesională în Comerț, Hoteluri și Restaurante (CSFPCHR), Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) și Asociația Obștească Educație pentru Dezvoltare (AED).

Începând cu 25 iunie, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii gastronomice în Moldova prin formarea continuă a resurselor umane pentru sectorul HoReCa” se vor desfășura trei masterclass-uri cu bucătari-șefi renumiți, care au fost special concepute pentru profesorii care instruiesc viitorii bucătari – cadrele didactice din instituțiile de învățământ profesional cu profil tehnic și cu programe în domeniul alimentației publice și gastronomiei, iar în octombrie va avea loc Campionatul Gastronomic 2021

Primul masterclass va avea tematica „Rețete Nemțești” și se va desfășura la ASEM, laboratorul tehnologic. Acesta va fi susținut de către bucătarul-șef Traian Stoianov și va avea drept participanți 17 cadre didactice din toată țara: Bălți, Cupcini, Ceadîr-Lunga, Soroca, Ștefan-Vodă, Căușeni, Chișinău, Nisporeni, Cahul. Rețetele specifice bucătăriei germane vor include atât gustări și feluri principale, cât și desert.

Prin  intermediul acestui proiect, METRO și partenerii săi își propun să dezvolte cultura gastronomică în Republica Moldova ca formă de exprimare a diversității culturale locale, mizând pe formarea continuă a resurselor umane din sectorul HoReCa, dar și să motiveze agenții economici din domeniu să investească în formarea echipelor și în cultura responsabilității sociale. 


METRO este unul dintre liderii internaționali în domeniul vânzărilor en-gros, cu un sortiment de produse alimentare și nealimentare care deservește clienți din industria HoReCa și revânzatori. La nivel global, METRO servește peste 16 milioane de clienți care pot alege să facă cumpărături în unul dintre magazinele sale de format mare, să comande online și să își colecteze cumpărăturile la magazin sau să le fie livrate. METRO susține competitivitatea întreprinzătorilor cu soluții digitale și contribuie astfel la diversitatea culturală din comerțul cu amănuntul și sectorul ospitalier. Sustenabilitatea este un pilon al afacerii METRO. METRO deține primul loc în Indicele Sustenabilității Dow Jones, în industria comercializării produselor alimentare. Compania operează în 24 de țări și angajează peste 97.000 de oameni în întreaga lume. În anul financiar 2019/20, compania METRO a înregistrat un volum al vânzărilor de 25,6 miliarde EUR. În Republica Moldova, compania METRO este prezentă din 2004, având trei magazine, cu peste 25000 de articole în fiecare magazin și peste 600 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați www.metroag.de / www.metro.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente