Oficiul Național al Viei și Vinului în Colaborare cu asociația companiilor creative din Moldova COR au anunțat la începutul lunii concursul pentru elaborarea identității vizuale pentru Ziua Națională a Vinului, aplicările sunt deschise până în 20 iunie. În concurs pot participa designeri grafici, ilustratori și liberi profesioniști.
Între timp concursul pentru identitatea vizuală continuă, iar înregistrarea poate fi făcută până în 20 iunie. Participanții trebuie să transmită schița deja lucrată, dar nefinalizată a conceptului ce urmează să fie dezvoltată ulterior alături de mentorii programului.
Moldova este unica țară care sărbătorește Ziua Vinului cu statut de „sărbătoare națională”
Anul acesta Ziua Națională a Vinului își sărbătorește cea de-a 20-a aniversare. Sunt două decenii de când sărbătorim vinul moldovenesc la noi acasă. Cu fiecare an, amploarea festivalului crește, atrăgând nu doar curioșii, dar și experți locali și regionali din industria vinului. Studiile arată că, numărul turiștilor care aleg să viziteze orașul anume în această perioadă a crescut considerabil. Festivalul a devenit tot mai mare și ca număr de vinării implicate, locații, tipuri de evenimente, dar și perioadă de desfășurare.