Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a organizat astăzi, 11 iunie, Ceremonia de depunere a Jurământului de medic și farmacist pentru absolvenții din Promoția 2021.
În acest an au depus Jurământul 990 de absolvenți: 550 – autohtoni și 440 – internaționali. Dintre aceștia, 736 au finalizat programul de studii Medicină, 146 – Stomatologie, 71 – Farmacie, 28 – Medicină preventivă și 9 – Optometrie.
La eveniment au participat nu doar absolvenții, ci și profesorii universitari și părinți. Acesta s-a desfășurat pe Stadionul Zimbru din Chișinău.