Un profesor de la o universitate din Belgrad efectuează un stagiu de mobilitate academică la UTM

mainUTM

Aleksandar VALJAREVIĆ, profesor la Universitatea din Belgrad, Serbia, efectuează un stagiu de mobilitate academică la Facultatea Tehnologia Alimentelor, Universitatea Tehnică a Moldovei, în cadrul Programului CEEPUS (Central European Exchange Program for University Studies), Rețeaua CEEPUS CIII-HR-1404-02-2021 „Adriatic-Pannonian-Black Sea Food Connect – APBSFC”, coordonată de conf. univ., dr. Cristina POPOVICI, Departamentul Alimentație și Nutriție, FTA-UTM.

Rețeaua APBSFC cuprinde 11 instituții de învățământ superior din 9 țări (Albania, Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Kosovo, Republica Moldova, Macedonia, România și Serbia), coordonatorul principal al rețelei fiind Universitatea Josip Juraj Strossmayer din Osijek, Croația, transmite utm.md.

Scopul principal al rețelei rezidă în consolidarea activităților didactice și de cercetare ale universităților partenere prin organizarea stagiilor de mobilitate pentru profesori și studenți de la toate ciclurile de studii (Licența, Master, Doctorat), a Școlilor de Vară Internaționale, ghidarea în cotutelă a tezelor de absolvire ale studenților, pregătirea și publicarea în comun a lucrărilor didactice și de cercetare la edituri internaționale cu Impact Factor, dar și prezentarea rezultatelor cercetărilor comune în cadrul diverselor manifestări științifice.

În cadrul stagiului de mobilitate la FTA-UTM, prof. Aleksandar VALJAREVIĆ a avut o serie de întâlniri cu studenții și cadrele didactice atât în format online, cât și offline. Prin intermediul platformei universitare MS Teams, d-sa a susținut o prezentare care s-a axat pe trei direcții de maximă importanță:
# The brief history of the University of Belgrade;
# Future of Edible grains in Europe;
# GIS analysis of Forest in the Toplica region.

De asemenea, au fost organizate vizite în spațiile de cercetare ale Facultății Tehnologia Alimentelor, UTM, care sunt dotate la nivelul standardelor europene.

Vizita a culminat cu inițierea procedurii de semnare a Acordului de cooperare academică între facultățile beneficiare ale Programului CEEPUS, la ora actuală lucrându-se și asupra a două articole științifice pentru revistele editurii ELSEVIER.


Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente