(live) Urmărește protestul din fața CEC în vederea deschiderii mai multor secții de votare în diasporă

CEC

În aceste clipe are loc protestul din fața sediului Comisiei Electorale Centrale (CEC), organizat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce CEC a decis să deschidă doar 139 de secții de votare peste hotare.

PAS solicită CEC-ului să-și revizuiască decizia și să majoreze numărul de secții de vot în diasporă.

Proiectul inițial, al cărui raportor era președintele CEC, Dorin Cimil, prevedea amenajarea a 162 de secții de vot în străinătate. Dar, la propunerea secretarului general al CEC, Maxim Lebedinschi, fost socialist, s-a decis deschiderea a doar 139 de secții, în pofida faptului că Ministerul de Externe a cerut să fie deschise 190 (în condițiile când la alegerile prezidențiale nu se ajungeau buletine de vot la multe secții din diasporă).

După această decizie, la adresa CEC au venit mai multe critici din partea PAS, care azi a contestat la Curtea de Apel această decizie. De asemenea, cu o reacție în acest sens a venit și Maia Sandu, care a menționat că decizia CEC este o încălcare sfidătoare a legii și o batjocură la adresa cetățenilor din diasporă care vor să voteze. Totodată, și Blocul electoral „Renato Usatîi” a contestat la Curtea de Apel Chișinău, Hotărârea Comisiei Electorale Centrale.

Totodată, în lista de AICI puteți vedea unde vor fi amplasate toate secțiile de votare.

La momentul dat, CEC a înregistrat oficial următoarele partide și blocuri electorale pentru anticipate:
1. Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”;
2. Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”;
3. Blocul electoral „RENATO USATÎI”;
4. Partidul Politic „ȘOR”;
5. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
6. Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;
7. Partidul Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда”;
8. Partidul Democrat din Moldova;
9. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”;
10. Partidul Unității Naționale;
11. Partidul „Democrația Acasă”;
12. Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei;
13. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor;
14. Partidului Politic „NOI”.

Pe 28 aprilie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională introducerea stării de urgență, lucru ce a dat undă verde președintei Maia Sandu să dizolve parlamentul. Ulterior acestei decizii, Maia Sandu a anunțat că a semnat un decret de dizolvare a parlamentului și că, în data de 11 iulie 2021, vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente