Un loc de parcare dintr-un complex rezidenţial din Hong Kong a fost vândut cu suma record de 10 milioane de dolari HK, adică 1,3 milioane de dolari. Spațiul este situat într-un ansamblu imobiliar construit pe una dintre colinele insulei Hong Kong.
Prețul plătit pentru un loc de parcare în Hong Kong a stabilit un record. În timp ce rezidenţii bogaţi plătesc milioane de dolari pentru a-şi cumpăra sau a-şi construi case de vis, milioane de localnici abia reuşesc să plătească chiria pentru apartamentele minuscule în care locuiesc, ce au adeseori suprafeţe mai mici decât un loc de parcare, notează AFP, citată de AGERPRES.
Potrivit unui raport publicat în 2019 de banca elveţiană UBS, 22 de ani de venituri obţinute de un „un muncitor calificat” sunt necesare pentru ca acesta să poată să îşi cumpere un apartament de 60 de metri pătraţi, comparativ cu o perioadă de 12 ani de care acelaşi muncitor calificat ar fi avut nevoie în urmă cu 10 ani. În acelaşi interval menţionat, salariile nu au mai crescut aproape deloc din anul 2008.
Un alt studiu din 2019 estima preţul mediu al unui bun imobiliar din Hong Kong la aproape 1 milion de euro.
În februarie, un apartament nou de 313 metri pătraţi, alcătuit din cinci camere, s-a vândut pentru echivalentul a 49 de milioane de euro, stabilind astfel un record de preţ pe metru pătrat – 156 000 de euro/ mp.
Piaţa imobiliară de lux a reînceput să crească în Hong Kong după luni de incertitudini legate de criza politică din 2019 şi pandemia de COVID-19, mai scrie sursa citată.
Această nouă vânzare imobiliară record tinde să confirme faptul că rezidenţii foarte bogaţi din Hong Kong nu par să fie afectaţi de criza actuală.